E greu să descrii în cuvinte toate emoțiile pe care „Violoncelistul din Sarajevo” a lui Steven Galloway reușește să ți le trezească în suflet. Furie, neputință, milă, dorința de a proteja, de a-ți manifesta sprijinul, de a salva…
Pornind de la istoria unui personaj real, muzicianul Vedran Smailović, cartea este un incredibil manifest pentru suflet, pentru modul în care un om simplu poate să lupte împotriva celui mai grav efect al războiului: dezumanizarea.
Cartea urmărește o fracțiune din destinul a patru personaje prinse în asediul orașului Sarajevo: un violoncelist rămas fără public și fără nume, Kenan, un tată care dorește să își ajute familia să treacă peste fiecare zi cu bine, Dragan, un bătrân care a reușit să își pună familia la adăpost și acum așteaptă și speră să îi revadă într-o zi și Săgeată, o tânără lunetistă care, cu fiecare clipă petrecută în război, uită cine este cu adevărat.
Când una din bombele lansate de pe dealuri lovește în plin o brutărie, omorând pe loc douăzeci și doi de oameni care așteptau la coadă pentru o bucată de pâine, violoncelistul hotărăște să cinstească memoria victimelor într-un mod inedit si impresionant: va interpreta pe locul carnagiului piesa Adagio în Sol Minor de Tomaso Albinoni timp de douăzeci si două de zile, câte una pentru fiecare victimă.
Fără să se dorească un erou sau un inconștient, violoncelistul înfruntă moartea zi de zi pentru a le aminti tuturor că, mai rău decât să mori este să te pierzi pe tine însuți în lupta pentru supraviețuire. Impresionați și solidari cu gestul său, cei din jur ies în fiecare zi alături de el pentru a-l asculta și a depune flori.
Dacă orașul moare, nu va fi din cauza celor de pe dealuri, ci din cauza celor din vale. Se va întâmpla când vor uita că sunt oameni, când se vor crede câini fiindcă sunt tratați ca niște câini. Când se vor mulțumi să trăiască în moarte, să se poarte ca și cum ar fi ceea ce vor cei de pe dealuri să fie, atunci va muri de fapt Sarajevo, om după om.
Alături de el, celelalte trei personaje completează tabloul unui oraș care nu vrea să cedeze, care nu vrea să uite, care nu vrea să fie învins. Săgeată e decisă să apere, cu prețul vieții ei dacă va fi nevoie, viața violoncelistului pe parcursul tuturor celor douăzeci și două de zile de memento.
Ca și în cazul acestuia, numele ei rămâne un mister, pentru că spiritul celei care a fost o determină să folosească această poreclă pentru a-și păstra neîntinat dreptul la normalitate după încheierea războiului.
Cartea se încheie după cele douăzeci și două de zile, lăsându-și personajele în același anonimat în care le-am găsit la început. Putem să ne imaginăm orice, putem doar să sperăm că toți cei de care ne-am atașat pe parcursul acestei cărți au trecut cu bine peste război. Dar nu știm, pentru că tot ce contează este un incredibil moment de înfruntare a sorții.
Alte recenzii de la Steven Galloway:
