Ca o melodie în surdină pe care, deși ai ascultat-o o singură dată, dar îți rămâne o singură dată, dar îți rămâne pentru totdeauna în suflet, romanul ” Vise de iarnă”, al scriitoarei italiene Rosetta Loy, emană o lume de o hipersensibilitate rostită pe o tonalitate joasă, oarecum temătoare, sfioasă, și totuși incisivă, reușind să pătrundă în carnația simțirii cu un dezlănțuit patos flămând.
Fiecare pagină a cărții vibrează sub mustul trăirilor cu ajutorul cărora autoarea răsfiră drumuri mai puțin umblate, cele ale gesturilor și cuvintelor înfipte cu un acerb masochism între împlinire și neîmplinire, mai mereu învelite în mantia unui oclusiv ”ce ar fi fost dacă”.
Nu poți să povestești o asemenea carte, pentru că ea chiar trebuie devorată cu ochii propriului suflet, mângâiată cu surâsul stângace și firescul amestec de empatie și dorința îmbrățișării tumultoase. O asemenea carte trebuie primită cu o netăgăduită ospitalitate în sanguitatea felului de a fi, poate ca o medicamentație sau ca un plasture folosit ca mijloc de vindecare, lăsând personajele, precum expansiva Daria, învolburătoarea Asia sau Frederico, să-și tatueze acele împletiri de naufragieri și înălțări sentimentale din Italia anilor 40-50 într-o ofrandă adusă ghemului de anodin și maiestuos numit viață, cu lupta și amorul contradicțiilor, cu desele tăceri care devin mai asurzitoare decât strigătul.
Fiecare cuvânt al scriitoarei italiene penetrează, creând acea molipsitoare vălurire de tensiune, dramatism și sentimentalism, cu ajutorul cărora Rosetta Loy își dezvoltă un năucitor simț introspectiv, pătrunzând, cu o dibăcie demnă de invidiat, dincolo de zidurile unor suflete bântuite de neputință, romantism și un anumit șarm aristocratic.
O carte pătrunzătoare!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Rosetta Loy:
