Recenzie „Vocea lui Archer” de Mia Sheridan

Autor: Mia Sheridan
An apariție : 2017
Editura: Epica
Nr. Pagini: 416
Acordă o notă cărții:
 
Aspecte Pozitive:

Mi-a plăcut enorm de mult felul cum transmite sentimentele această carte, cât de bine este descris totul încât simţi că ești acolo, lângă personaje şi plângi alături de ele.

Aspecte Negative:

Mi s-a părut că finalul a fost un pic cam grăbit, simţeam nevoia să fie un pic mai descris, mai dezvoltat.

Descriere:

,,—Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd, şi nu ştiu cum să fac asta. Învată-mă, Bree! Te rog, învaţă-mă!

Dumnezeule, Archer. Cum să înveţi un bărbat care a pierdut tot să nu se teamă că va pierde totul din nou?”

Există, oare, răni pe care iubirea să nu le poată vindeca?

Bree Prescot soseşte într-o mică localitate de provincie cu speranţa că aici va fi locul unde îşi va găsi liniştea sufletească pe care o caută cu disperare, după un moment traumatizant petrecut într-o noapte cumplită, când tatăl ei a fost ucis. În timp ce se instalează în noua ei locuinţă, soarta i-l scoate în cale pe Archer Hale, un tânăr singuratic şi misterios, care ascunde în sufletul său o suferinţă profundă. Este un om fără voce şi discret, care, pentru toţi locuitorii oraşului, în afară de Bree, trece neobservat.

Vocea lui Archer este despre întâlnirea dintre o fată blocată în amintirea unei nopţi terifiante şi a unui bărbat pentru care iubirea reprezintă cheia vindecării şi libertăţii lui. Este povestea unui tânăr care trăieşte cu o rană îngrozitoare şi a unei fete care îl va ajuta să-şi găsească ,,vocea”. E un roman emoţionant şi captivant despre suferinţă, destin şi puterea tămăduitoare a dragostei.

Părerea mea:

Vocea lui Archer este povestea emoţionantă a două suflete rănite de amintiri, trăiri, ce i-au marcat, atât fizic cât şi psihic. Bree şi Archer sunt două personaje puternice, diferite, dar care se potrivesc atât de bine unul cu celălalt, completându-se.

Romanul Miei Sheridan este unul captivant, emoţionant, ce prezintă subiectiv povestea prin ochii ambelor personaje. Capitolele scrise din perspectiva lui Archer fiind mai puţine la număr, Bree fiind cea din perspectiva căreia citim cel mai des povestea, însă Archer ne arată pasaje din trecutul său, dureros de emoţionante, ce te ating până în cel mai întunecat loc al sufletului, dar şi momente din prezentul alături de Bree, sentimentele lui pentru ea, durerea când el o răneşte fără să vrea.

Bree ajunge în mica localitate în care Archer locuieşte, sperând că se va linişti şi va reuşi să treacă peste moartă tatălui, la care a fost martoră.

Întâmplător, îl întâlneşte chiar din primele momente pe fermecătorul Archer, cu care încearcă, fără succes, să comunice.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Mia Sheridan.

Archer o tot evita, dar Bree este atrasă de el şi încearcă să se apropie de el, îndrăgostindu-se de Archer fără să vrea.

Povestea celor doi este tumultoasă, cu momente tensionante, dar şi frumoase, pline de iubire, şi totul se termină cu bine. Însă, deşi cartea are un final fericit, te lasă cu un gol în suflet, dorindu-ţi să ştii mai multe, să citeşti mai mult.

Vocea lui Archer este o lecţie de viaţă, o carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui. Trebuie să avem grijă de cei din jurul nostru şi să fim cu toţii egali pentru că fix persoană de la care nu avem aşteptări, pe care o considerăm un nimic, poate să fie cea care va schimbă ceva în viaţa noastră, cea care ne va surprinde si ne va oferi lecţia vieţii noastre.

 

,,M-am gandit la cât de diferiţi eram… şi totuşi cât de mult semănam unul cu celălalt. Ea ducea în suflet povara vinei că nu se luptase atunci când credea că ar fi trebuit să o facă, în timp ce eu eram marcat de urmele a ceea ce se întâmpla când te lupţi. Amândoi reacţionaserăm diferit într-un moment teribil şi totuşi amândoi sufeream încă.

Poate că, atunci când vine vorba despre durere şi despre cum se învinovăţeşte fiecare, lucrurile nu pot fi privite în bine sau rău, alb sau negru, ci în nenumărate nuanţe de gri.”

,,Treaba era că o iubeam – cu patimă şi cu fiecare frântură din inima mea, chiar şi cu frânturile sfărâmate, chiar şi cu cele pe care le simţeam nedemne şi lipsite de valoare.

Şi, poate, chiar cu acele frânturi o iubeam cel mai mult.”

,,Când am deschis ochii şi el mă privea, netezându-mi părul pe spate şi dându-mi o suviţă după ureche, privirea lui îmi spuse tot ce vocea lui nu putea. Comunicam mii de cuvinte, fără să rostim niciunul.

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)