Destinul ne este prescris sau omul este făuritorul propriului destin?
Aceasta cred că este principala teză dezbătută în acest roman. Protagonistul romanului consideră că omul trebuie să-și urmeze calea în dependență de cele ce i-au fost menite. Deci, ce ți-i scris, în frunte ți-i pus.
Fără îndoială că în anumite chestiuni mai mărunte destinul îi lasă omului libertatea de decizie, dar libertatea aceasta este condiționată de nenumărați factori psihici, depozitați și conturați de viață, adică de exact acea voință străină și impusă…
Nu trebuie să pătrundem în ceea ce e dincolo de noi. În noi trebuie să căutăm și legi, și busolă. Și să ne facem datoria. Să facem ce ne impune conștiința. Să fim împăcați cu noi înșine.
Personajul central al romanului este doctorul Rafal Wilczur, un chirurg strălucit, o somitate a medicinii poloneze. Este un om dedicat trup și suflet salvării pacienților. Deși își iubește enorm soția și fiica, ajunge mereu să le ignore în detrimentul pacienților. Astfel, într-o zi, Beata, soția lui, îl părăsește, luând cu ea scopul existenței lui – fiica Mariola. Rămas singur, profesorul merge la cârciumă, mai apo
i este jefuit și aruncat într-o groapă de gunoi. Supraviețuiește desigur, însă își pierde memoria și deci nu mai poate reveni acasă, fiind lăsat fără acte și bani. Astfel, pentru lumea medicală el încetează să existe pentru o perioadă îndelungată.
M-a impresionat felul în care a reacționat atunci când a citit scrisoarea de adio a soției. Prima sa grijă a fost dacă Beata va fi prețuită, apreciată și fericită. Avea temerea că Beata urma a fi umilită de cel cu care a fugit.
Descoperim mai apoi că până și cariera strălucită pe care a făcut-o a fost datorită scopului său de a o face fericită pe Beata, atunci când s-au căsătorit. Acea voință și caracter de fier apărea din dorința de a-i îndeplini Beatei toate mofturile.
Impresionează felul de a fi al acestui om, aparent simplu, dar cu o delicatețe și altruism deosebit. Îl compătimim pentru viața tragică pe care o are, nedreptățile se abat asupra lui, câte nefericiri îl năpăstuiesc și cu toate acestea rămâne a fi un om bun, cu cea mai sensibilă inimă, cu cele mai de preț valori spirituale.
O descoperim peste ani și pe fiica doctorului, Mariola – o copie a tatălui ei, o tânără distinsă, cu o inteligență nativă și cu o delicatețe a simțurilor.
Deși romanul este compus din două cărți, le citești într-un suflu. Cartea conține multă acțiune și suspans. În același timp ești cucerit de personajele sale așa încât nu vrei să te despărți de ele prea curând.
Mi-a plăcut foarte mult și-l recomand cu căldură. O soartă de om cu urcușuri și coborâșuri, dar mai ales cu dăruire și sacrificiu de sine, o viață trăită în folosul celorlalți. Un om care nu se dă înlături de la nimic pentru a-și îndeplini menirea pe care o înțelege mult mai larg și mai profund decât și-ar putea închipui cei din jur.
Omul ascunde în el o întreagă junglă de chemări de care nu este conștient, de pofte, de simpatii și aversiuni înăbușite.
Alte recenzii de la Tadeusz Dolega-Mostowicz:
