Ziua în care am învăţat să zbor mi-a demonstrat încă o dată varietatea poveştilor pe care le poţi descoperi pe raftul Editurii Quantum Publishers. Un loc unde fiecare cititor poate găsi o poveste din sfera lor de interes, un loc unde diversitatea este la ea acasă, o casă Quantum Publishers.
-Nu ai simţit niciodată că ţi-a ajuns?
-Ba da, i-am zis, încă pufăind nervos.
-Şi ce ai făcut?
-Am mers mai departe. Am trecut peste sentiment.
Alina Şerban măreşte universul sferei literare printr-o poveste uluitoare despre pierderea sinelui, alunecarea în întunecata nemulţumire de sine şi rătăcirea de esenţa propriului suflet.
Atât de fragil e totul! Şi totuşi, încă mă credeam nemuritor. Mai aveam atâtea de spus şi de făcut, atâtea de trăit şi de văzut, dar timpul nu mai avea răbdare, nu cu mine.
Ziua în care am învăţat să zbor ni-l prezintă pe Oskar Kaufmann, scriitor de succes căzut brusc în mlaştina seducătoare a nemulţumirii. O nemulţumire ce s-a strecurat subtil în sufletul său, manifestându-se abia atunci când a fost pe deplin acaparat. Totul explodează în momentul în care, în ziua de Crăciun, Oskar află că suferă de o boală necunoscută. O boală ce îl seacă de energie lăsându-l într-o stare de moleşeală totală a simţurilor şi mai ales a sufletului. O boală ce-i pune stăpânire pe gânduri, îi fură somnul şi talentul creator, îl aduce în pragul atacurilor de panică şi îl lasă descumpănit.
Nu conta cine eram. De fapt, mă pierdusem pe mine, eram doar o umbră care încerca să facă bine, să îndrepte greşeli.
O boală ce ne va face intrarea în familia Kaufmann: cu doi părinţi care întotdeauna şi-au dorit perfecţiune şi împlinire materială pentru copii lor; cu două fete, în imaginea Elsei şi a Karolinei, ce au adus zâmbete acestora printr-o carieră avocăţească de succes şi un măritiş bănos; cu trei băieţi care au reuşit mai mult sau mai puţin să alunece din perfecţiunea aleasă de părinţi, în imaginea lui Martin, Josef şi Oskar.
În mijlocul acestor oameni, Oskar este ca un declanşator menit să dezvăluie năzuinţele şi eşecurile fiecărui membru al familiei. Avem o Karolina nefericită în propria căsnicie, avem un Martin ce a luat-o pe căi greşite, avem părinţi dezamăgiţi de cariera lui Oskar. Singurii ce par rămaşi în sfera echilibrului sunt Josef, ce şi-a găsit fericirea în restaurantul de succes pe care îl deţine, şi Elsa care meseria de avocat o prinde ca o mănuşă.
Urmărind războiul sufletesc pe care l-a pornit boala lui Oskar, am păşit în familia Kaufmann. O familie ce mie mi-a creat impresia unei scenete cu păpuşi dezarticulate. Părinţii şi-au impus idealurile mult prea aprig asupra copiilor nedându-le şansa de a evolua creativ şi individualizat. Sentimentul de unitate le este total necunoscut. Chiar şi între fraţi se observă o ruptură profundă la nivel sentimental şi sufleteşte.
-Sub machiajul şi veselia mea se ascunde o fiinţă tristă, fără un scop precis în viaţa mea, despre care nu ştii multe.
Imaginea vagă de ataşament la membrii familiei Kaufmann vine mai mult din raţional. Fiind înrudiţi, ei ştiu că trebuie să fie ataşaţi unul de celălalt şi să aibă grijă unul de altul, însă asta nu le încălzeşte şi inima care pare pierdută într-un trup şi priveşte obiectiv. Însă dezvăluirile, moartea şi renaşterea vrea parcă să-şi întindă tentaculele şi spre inima lor. Însă pentru asta, cine trebuie să se sacrifice, cine să piară şi cine să renască?
Oare păsările vor să fie oameni? Probabil că nu. Nici eu nu aş vrea să fiu, dar totuşi sunt.
Ziua în care am învăţat să zbor reprezintă viaţa într-o derivă continuă, într-o alunecare în propriile nelinişti, în propria nesiguranţă, în dependenţa de ceilalţi. Mi-a lipsit căldura pe care ar fi trebuit să o transmită o familie. Alina Şerban scrie o poveste de o melancolie ucigătoare. Ne pune în faţa obiceiul trist de a începe să vedem problemele celor din jur abia când suntem năpădiţi de ale noastre. Cât de trist este şi modul în care profităm de răul altuia în beneficiul nostru. Dacă stăm şi analizăm, răul este un catalizator bun: unora le deschide ochii, altora le creşte prestigiul.
În lumea asta perfectă nimeni nu are sentimente, dar toţi au prejudecăţi.
Oskar va fi puntea de legătură spre dezvăluirile celorlalţi. O uşă care ne va permite să-i descoperim, rând pe rând pe membrii familiei Kaufmann, o legătură care le va schimba vieţile. Dacă va fi o schimbare în bine sau în rău, asta vă las pe voi să descoperiţi. Iar Oskar, el va fi imaginea derivei, a acelei părţi din sufletul unui om care nu-şi găseşte o ancoră, care alunecă în bătaia vântului întocmai ca o frunză tomnatică. Un prieten, în imaginea bunului Rudi, va fi oare suficient să-i acorde un punct de stabilitate în năvalnică bătălie a sufletului şi a sentimentelor?
Poate, într-o zi, ai să vezi dincolo de oceanul tău de suferinţă. Poate, într-o zi, ai să reaprinzi lumina de la far şi ai să zâmbeşti aşa cum o făceai când ne jucam împreună.
Vă invit să păşiţi în povestea creionată de Alina Şerban. O poveste cu iz de scriitură nordică, cu personaje captivante, cu trăiri şi bătălii reale, o ficţiune ce ne poartă în necunoscutul tărâm al depresiei, o boală pe care o putem înţelege doar atunci când am fost cu adevărat copleşiţi de ea şi am învins-o. O poveste cursivă, reală în profunzimea ei, abandonată în năduful unei amărăciuni neînţelese.
Un om deprimat nu e trist. El e o vază care s-a spart şi care a fost lipită cu greu, bucăţică cu bucăţică. Ar vrea să mai poată să ţină în braţe o floare, să-i mai poată fi casă, dar nu va mai putea.
Alte recenzii de la Alina Şerban:
