Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni un titlul sugestiv pentru conţinutul cărţii, poate prea sugestiv, pentru că am pornit de la primele pagini cu un deja vu care mi s-a dezvăluit încet- încet până la final: o poveste tristă de dragoste.
Povestea Oanei este una în care te regăseşti cu uşurinţă dacă nu te-ai căsătorit cu primul bărbat cu care ai avut o relaţie. Cred că majoritatea femeilor au un fost iubit mai mult sau mai puţin ascuns, care le-a frânt inima, care le-a lăsat cu gândul la ce-ar fi fost dacă… dar timpul tace şi trece şi vindecă tot nu şi în cazul Oanei care a rămas blocată la Andrei, a marcat-o profund relaţia lor şi lipsa lui de comunicare.
Omul obişnuit are nevoie de cuvinte. De multe, multe cuvinte, de cuvinte care repetă ce au spus cuvintele dinainte, de cuvinte care subliniază, care scot în evidenţă, de cuvinte care neagă evidenţa, de multe explicaţii, detalii şi sinonime pe care o simplă privire nu le poate cuprinde.
Andrei însă nu era un om obişnuit.
Oana o fată simplă, liniştită, calculată era musai să aibă o prietenă excentrică, efervescentă ca Lola, un personaj bine construit, cu care Oana are o relaţie de prietenie frumoasă, trainică, salvatoare.
Ideea asta cum că trebuie să iubeşti ca să fii fericit e mult supraevaluată. Poţi să fii fericit şi dacă mănânci bine, cânţi frumos şi lumea te aplaudă, dacă faci sex cu artificii, călătoreşti şi ai o prietenă bună, aşa ca tine!
Ioana Chicet-Macoveiciuc ca şi stil de a scrie m-a dus cu gândul la Irina Binder, Jojo Moyes, Agnes Martin Lugand probabil şi din cauză că temele abordate sunt din aceeaşi sferă: iubire, suferinţă, pierdere.
Speranţa nu cunoaşte raţiune ea srigă nebună dintr-un colţ al inimii până când nu mai e nimeni să o audă.
Lectură plăcută !!