Colecția Anansi, păstorită de editura Pandora M, a fost izvorul cu surprize anul acesta pentru mine și mi-a făcut multe bucurii scoțând pe banda rulantă bijuterie după bijuterie. Multe cărți cu mesaj și impact puternic, ce te îndeamnă la introspecție, cărți care te ajută să crești, să te schimbi, să percepi lucrurile din unghiuri la care nu te-ai fi gândit, cărți care mi-au oferit povești în care să mă pierd, să evadez din rutină, să-mi imaginez tărâmuri de vis din spatele unor uși altminteri ferecate, cărți în care am cunoscut personaje controversate, dar demne de admirație, cărți ce abordează teme mari, de interes general, cu idei inovatoare, cu întrebări la care răspunsurile nu sunt niciodată facile și pentru toate aceste lucruri a câștigat din partea mea titulatura de zeiță a gustului literar fără rețineri. Am încercat să fac un top trei al cărților din această colecție pe care le-am parcurs deși foarte greu m-am decis care să rămână. Vă las trei titluri și câteva impresii personale dezvoltate după lectură:

Autor – Delia Owens
Editura – Pandora M
Colecție – Anansi Contemporan
Anul apariției – 2.020
Traducător – Bogdan Perdivara
Număr de pagini – 448

Ce vede un pui când izbutește să iasă din ou?

Sau poate întrebarea corectă era: Ce ar trebui să vadă? Unii primesc darul vieții pe platouri de aur încărcate până la refuz, alții primesc doar firimituri, dar, în ciuda acestor diferențe, există oameni care izbândesc de oriunde ar pleca și orice fel de obstacole ar întâlni. Sunt oameni care se descurcă chiar dacă n-au avut niciodată nimic, chiar dacă n-au găsit nicăieri sprijin. Sunt oameni care refuză să se dea bătuți și reușesc să facă singuri tot ceea ce-și propun pentru că nu renunță la pasiunile lor și își urmăresc visurile neîncetat.

Kya este un copil sărac, născut într-o familie numeroasă, cu un tată alcoolic și violent, și o mamă dărâmată psihic de viața grea din mlaștină. Căsătoria nu este ceea ce s-a așteptat. A renunțat la o viață decentă, într-o familie înstărită din oraș în favoarea dragostei, dar omul ales nu a reușit să-și țină promisiunile și băutura, jocurile de noroc și, mai târziu, războiul, l-au transformat într-un ratat, care și-a vărsat frustrările și amarul pe membrii familiei de la cel mai mic la cel mai mare, fără părtinire. Viața este aspră și imposibil de îndurat și, pe rând, mama și cei patru frați ai Kyei, dispar în lume în căutarea liniștii și a unui trai mai bun.

Micuța se trezește abandonată, la șase ani, în baraca din lagună, trăiește din ce găsește pe baltă alături de păsări și aproape fără alt contact cu exteriorul. Doi negri bătrâni și un băiat, unul dintre prietenii fratelui plecat, sunt singurii oameni cu care intră în contact. Oamenii nu o privesc cu ochi buni pentru ca este diferită, o mică sălbăticiune analfabetă și murdară, un gunoi de mlaștină, fără nume și fără familie, un copil al nimănui, Fata Mlaștinii. Prejudecata și marginalizarea o fac să se îndepărteze și mai mult de comunitate și să se apropie mai tare de natură.

Natura o hrănește, o protejează, o educă atunci când nimeni altcineva n-o face. Cu fiecare an care trece rădăcinile ei se înfig și mai adânc în acest pământ sălbatic, singura mamă pe care a cunoscut-o. Miracolul vieții o fascinează și dezvoltă o pasiune pentru vietățile mlaștinii, urmărindu-le cu atenție evoluția, și, după ce învață să citească, o nouă lume i se dezvăluie. Continuă să se perfecționeze, studiind singură cărți de specialitate și alcătuindu-și o colecție impresionantă din flora și fauna bălții.

Acolo unde cântă racii este locul în care se simte liberă, e locul în care nimeni n-o arată cu degetul și nimeni n-o obligă să facă ceea ce nu vrea. Acolo unde cântă racii este pentru ea locul pe care-l numește acasă, departe de răutatea și egoismul lumii. Neluând în seamă frica, trecutul și părerile străinilor, continuă să-și caute neîncetat propriul drum. Își hrănește setea de cunoaștere cu micile minuni ale bălții, ținându-și ascuns propriul trecut blestemat, urlet de fiară captiv în trup de copil părăsit. Învață să se ierte pentru presupusele greșeli ale trecutului și merge înainte, ordonându-și bucățile de haos oferite de viață atât de strâns încât durerea și răul să nu mai găsească niciun locșor să se strecoare. Își urmărește visul fără odihnă, pentru că știe că, undeva sub cerul ăsta absurd și infinit sub care a fost blestemată să trăiască, o caută cu disperare propria imperfecțiune perfectă.

Își va găsi Kya un bărbat altruist și integru, unul care plânge fără să se rușineze, care citește poezie cu inima, simte magia cuvântului și face ce-i moral și corect pentru a proteja o femeie?

O poveste de viață, o poveste de dragoste, o analiză a maturizării unui copil crescut fără îndrumare, care și-a cules singur informația, a interpretat-o în cel mai bun mod pe care l-a crezut de cuviință și a luptat din greu să depășească traumele trecutului, discriminarea agresivă și condiția socială mizeră.

Autor – Maggie O’Farrell
Editura – Pandora M
Colecție – Anansi Contemporan
Anul apariției – 2.021
Ilustrator – Andrei Gamart
Traducător – Mihaela Buruiana
Număr de pagini – 402

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Sunt încântată de scriitură simplă, dar impecabilă, de traducerea foarte inspirată și, nu în ultimul rând, de poveste și de forța ei. Deși probabil mai mult decât povestea, m-a captivat total unul dintre personaje care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să dea și titlul romanului și simt asta deoarece am empatizat total cu durerea și iadul tragediei sale.

Ambientul epocii este magnific creionat astfel că dă senzația că degajă culori și arome, iar personajele au aure de mister, neconvențional și ocult încântătoare. O mamă ce sfidează regulile nescrise ale comunității, un bunic care le încalcă pe cele scrise, un tată care le ignoră pe ambele, trei frați minori și ciuma. Aceștia ar fi pilonii care susțin și ajută povestea să prindă contur, o poveste care începe în vara lui 1596, în Stratford, unde gemenii unei familii sunt amenințați de ciumă. Autoarea ne poartă din trecut în prezent și descoperim concomitent atât povestea lui Hamnet cât și începuturile poveștii de dragoste dintre părinții lui. Este un roman de atmosferă, static, ce pune interes pe gândurile și emoțiile personajelor, nu pe acțiune.

Agnes, mama lui Hamnet, este un personaj remarcabil, o femeie independentă, un spirit liber, care nu respectă eticheta vremii, care preferă singurătatea din mijlocul pădurii decât apropierea altor oameni. Este cunoscută, asemeni mamei sale, ca vindecătoare, cunoscătoare de leacuri pe bază de ierburi, clarvăzătoare și o mare iubitoare de animale. A avut o viață aspră alături de o mamă vitregă despotică, dar în momentul căsătoriei, este convinsă că și-a găsit sufletul pereche. În ciuda încrederii și a dragostei, cei doi tineri au o relație complicată, cu multe probleme cauzate de ceilalți membri ai familiilor lor.

Agnes este o curiozitate pentru toți oamenii din jurul ei. Pentru mama vitregă este o pacoste care i-a făcut numai probleme, pentru socrul său este o toantă pe care, în ciuda caracterului lui aspru, o privește cu îngăduință ca pe un copil, pentru soacră este femeia care i-a amăgit băiatul, o ticăloasă căreia îi curge sălbăticia prin vine, pentru gemenii ei este locul cel mai sigur din lume, pentru bărbatul ei este cea mai frumoasă femeie de pe pământ, cea care îl cunoaște mai bine decât se cunoaște el, pentru fata ei cea mare este cea care dintr-o singură privire îi poate descoperi toate secretele.

Micuța vrăjitoare a comunității, este fascinantă în simplitatea ei. Mintea ei este ascuțită ca un ac și dăruită cu harul prevestirilor pe care nu le împărtășește din cauza prejudecăților si suspiciunii oamenilor. Este o mamă devotată și oricât de atentă este, tragedia tot o lovește. E imposibil să nu empatizezi cu durerea ei, atât de intensă, atât de asumată, atât de sufocantă. Agnes, cea care a salvat toți bolnavii din oraș, cea la care vine toată lumea după leacuri, cea atât de pricepută, nu își poate salva propriul copil. Durerea ei este teribilă, vina copleșitoare. Și-a jurat de la prima viziune că se va pune stavilă în calea morții, arătându-și colții și blocându-i intrarea. Și-a jurat că nu se va odihni, nu va dormi, va lupta, va riposta, va desface nedesfăcutul și copiii ei vor trăi. Dar, luându-se la trântă cu soarta, se trezește sfărâmată în bucăți și călcată în picioare și împrăștiată în vânt și vina, lacrimile și durerea o doboară, o fărâmă ca pe o ceașcă spartă de podea.

Rămâne personajul meu preferat și nucleul familiei și al întregii povești, chiar dacă Hamnet este cel care pune lucrurile în mișcare. Influențată și de adevărul istoric în care cauza morții lui Hamlet nu este ciuma, am ales să merg pe varianta realismului magic și să cred că a fost doar un troc, un pact de sânge, sacrificiul suprem pe care a decis să-l facă cu moartea pentru a salva viața sorei sale. Deorece Hamnet nu-și putea imagina lumea fără jumătatea lui, nu se credea capabil a supraviețui unei astfel de pierderi.

Hamnet are din nou senzația aceea pe care a avut-o toată viața: că ea este cealaltă parte a lui, că ei doi se potrivesc precum jumătățile unei nuci. Că, fără ea, el este incomplet, pierdut. Tot restul vieții va avea o rană deschisă, într-o parte, acolo de unde i-a fost smulsă ea. Cum poate să trăiască fără ea? Nu poate. Este ca și cum i-ai cere inimii să trăiască fără plămâni.

Autor – Goliarda Sapienza
Editura – Pandora M
Colecție – Anansi Clasic
Anul apariției – 2.021
Ilustrator – Andrei Gamart
Traducător – Corina Popescu
Număr de pagini – 834

Pe Modesta am cunoscut-o într-un weekend din vara trecută și timp de două zile nu ne-am dezlipit una de cealaltă. Încă trăiesc momente de admirație și chiar invidie când mă gândesc la ea și la felul ei original de a trăi viața. Dacă ar fi fost după Goliarda, eu n-aș fi aflat niciodată de Modesta, dar din fericire destinul a vrut altfel și a găsit înțelegere și dedicare pentru a o lansa în lume și pentru a ne încânta pe noi, avizii de povești și personaje, cu această femeie controversată, deschizătoare de drumuri, rebelă, dar cu o cauză, născută într-o epocă mohorâtă și încorsetată ce avea nevoie de puțină culoare și un pic de vânt de libertate. Și, pentru că era generoasă, n-a adus doar o adiere ci a declanșat un adevărat taifun.

Poate veți crede că prietenia și admirația mea au crescut de la prima pagină, dar țin să vă contrazic și să vă spun că n-a fost deloc dragoste la prima vedere. Am fost șocată, speriată, dezgustată și înmărmurită de totala ei aparentă lipsă de empatie și decență. Moralitatea și buna mea cuviință s-au înfoiat ca niște balauri deranjați de niște gâze obraznice. Și nu doar o dată, m-a testat și mi-a pus răbdarea de multe ori la încercare, dar, în felul ei dezinhibat și lipsit de complexe, cu flegmatica ei aroganță față de conduită și reguli sociale, mi-a demonstrat că până la urmă ea știa mai bine și eu degeaba am avantajul de a mă fi născut la un secol distanță. Conștiința ei morală este diferită de ceea ce impune societatea, iar în multe cazuri lipsește cu desăvârșire pentru că și-a cultivat-o singură și a decis să accepte doar ceea ce nu-i îngrădește pasiunile și pornirile firești.

Dintr-un copil sărac, lipsit de afecțiune și atenție, orfan de tată și abandonat de mamă în favoarea unei surori ce suferă de retard mintal, un copil curios, rebel și inteligent, crește o femeie puternică și hotărâtă și, prin mentalitatea ei feministă și libertină, asumându-și bisexualitatea cu o nonșalanță incredibilă într-o epocă închistată și catolică, își trăiește viața după propriul cod de reguli. Aprigă, neîmblânzită, rebelă, indecentă, cu o minte deschisă și ascuțită, care n-are inhibiții în a face ce își dorește, genială și monstruoasă, cinică și empatică, criminală și victimă, principesă și curvă, nu se teme să-și asume înclinațiile sexuale și n-așteaptă aprobarea sau iertarea nimănui. A refuzat să intre în rând și și-a cultivat sexualitatea pentru a se bucura de ea într-o epocă în care femeia era doar iapă de prăsilă aflată în proprietatea și la mâna bărbatului.

Sunt sigură că Modesta nu va avea parte numai de admirație de la cititorii ei, dar bag mâna-n foc că va stârni tot felul de emoții și sentimente pentru că n-ai cum să ramâi indiferent la viața care pulsează în interiorul ei. Modesta pentru unii, Mody pentru alții, mamă pentru câțiva, iubită pentru mulți și curvă nebună pentru toți ceilalți, a mers doar înainte fără să-și plece urechea la vorbe și fără a se sfii a experimenta orice forma de bucurie i-a ieșit în cale.

Este un roman manifest, o ficțiune istorică încărcată de feminism, sexualitate și libertinaj. Modesta nu pune preț pe normele morale impuse de societate. N-are nici cea mai mică intenție să se ghideze și să-și trăiască viața după niște parametri cărora nu le înțelege utilitatea și reprezintă doar un obstacol în calea libertății ei de gândire și mișcare. Arta bucuriei, incomod de sinceră și intimă, complicată și atât de profundă, militantă și plină de aplomb, m-a obligat să-mi reconsider principiile morale, alea impuse de educație și societate și să le caut rostul. Politică, moralitate, religie, reguli patriarhale, ierarhie socială, sexualitate, senzualitate, maternitate, pe toate le găsești în acest roman cât o viață, care, deși mi-e foarte greu să fac topuri în general, a fost probabil cea mai bună carte citită anul trecut.

Acesta ar fi topul meu #3 Recomandări din Colecția Anansi  pentru bookaholici, dar, pentru că-s vorbă lungă, nu mă lasă inima să nu vă recomand și să nu vă spun încă două cuvinte pentru stimulare și despre cele trei de mai jos:

Confiteor

Autor – Jaume Cabre
Editura – Pandora M
Colecție – Anansi Contemporan
Anul apariției – 2.021
Traducător – Jana Balacciu Matei
Număr de pagini – 864

O analiză atentă și demonstrativă a răului, a răului interior și a posibilelor lui motivații, a răului care își caută teren de joacă în interiorul sufletelor noastre și care ne lansează provocări pe care de cele mai multe ori eșuăm să le înfrângem. Epocile evocate și evenimentele care le marchează sunt momente negre ale istoriei: cruzimea habotnică a Inchiziției pusă peste șablonul fanatic a nazismului. Este un cerc vicios voit folosit de către autor care le suprapune cât poate de bine, folosind ca pârghie degenerarea rapidă a sistemului nervos al personajului principal, pentru a ne fi mai ușor să observăm că tiparul nu este deloc diferit. Epocile se amestecă, memoria se degradează și îi joacă feste, dar răul le supraviețuiește tuturor și își găsește întotdeauna un colțișor cald în care să dospească, chiar și atunci când din trecut nu mai rămâne nimic nici în propria minte, cineva, mai apropiat sau mai depărtat, duce povestea mai departe și inevitabil hrănește și rădăcina Răului. O nouă șansă, o nouă josnicie.

Dincolo de bine și rău urmărim o demonstrație a slăbiciunii umane, a ușurinței cu care ne putem rătăci și greși și a generozității cu care ne iertăm și ne trecem cu vederea scăpările, micile sau marile răutăți. Suntem capabili să le îmbrăcăm în pojghița mincinoasă a inocenței, a inconștienței, a unei idei abstracte care ne ucide umanitatea și empatia, dar care pentru noi o perioadă pare a fi imposibil de abandonat. Cât de buni avocați devenim și cât de bine pledăm când trebuie să ne justificăm prejudecățile, păcatele, lăcomia, cruzimea, greșelile, cât de viclean deformăm adevărul pentru a fi de partea noastră și pentru a ne susține materialismul și poftele. Cu câtă ușurință ignorăm grijile și urmările faptelor noastre, cât de ușor apelăm la raționamente false pentru a ne liniști conștiința. Cât de imprudent și superficial privim viața și cât de ușor preferăm să transferăm propria suferință asupra altora, mai ales a celor pe care susținem că-i iubim și cărora le dorim binele.

Sau poate că nu este despre rău, ci despre imprevizibilitatea vieții, despre lumea asta mare care câteodată se face atât de mică încât încape în cutia unei viori, despre modul în care suntem purtați câteodată în direcții surprinzătoare spre care nu ne-am fi imaginat vreodată că ne vom îndrepta. Un melanj hipnotic, tulburător și impresionant de trecut și prezent, de mărturisiri odioase și iubiri nefericite, de întâmplări personale și evenimente abjecte ce au schimbat cursul istoriei, care se repetă necontrolat, spațiile se amestecă, epocile se suprapun, peșteri și mănăstiri, lagăre și amfiteatre, călugări și medici, sfinți și criminali prinși într-un labirint al răului ce șerpuiește la nesfârșit prins între corzile unei viori, imposibil de oprit, imposibil de rupt, căutând legenda și magia, dar folosind minciuna și extorcarea și delapidarea și furtul și crima.

Dacă v-am făcut curioși, găsiți recenzia întreagă aici.

Neliniștea serii

Autor – Marieke Lucas Rijneveld
Editura – Pandora M
Colecție – Anansi Contemporan
Anul apariției – 2.021
Traducător – Cătălina Oșlobanu și Alexa Stoicescu
Număr de pagini – 303

Viziunea unui copil, dureros de sinceră și dezgolită de orice urmă de delicatețe sau inhibiție asupra vieții. Este tristă și dureroasă, este francă și fidelă gândurilor și emoțiilor, urmărește vocea interioară a unui copil care lovit de neliniște și anxietate se luptă cu durerea, singurătatea și tristețea încercând să-și regăsească locul în lume. Nu este o carte care să-ți confere confort sau perioade de destindere. Unora probabil le va pica greu și o vor categorisi ca bulversantă și exagerată. Unii vor refuza să asocieze ideile propuse cu un copil de 10 ani. Unii vor simți anumite pasaje ca pe niște ace înfipte-n mușchiul inimii. Eu vă propun să uitați sau să vă detașați de norme de decență și s-o citiți cu mintea deschisă, vă îndemn să vă gândiți la o ființă umană lovită brusc de pierdere și văduvită de normalitatea în care a trăit un deceniu.

Urmărim prin ochi de copil, impactul pe care moartea neașteptată a fratelui îl are în viața lui Jas, cauzat în mare măsură și de reacția celorlalți membri ai familiei, în special mama și tatăl, la acest eveniment, o frică crescândă de care nu se poate dezbăra, sufocantă și terifiantă, frica de a rămâne singură, de a fi abandonată, de a fi uitată, accelerată de senzația de vinovăție de a fi provocat și dorit moartea fratelui din cauza resentimentelor. Este un roman static, de introspecție care transformă câteva motive în adevărate obsesii (privind împerecherea părinților, ritualurile de protecție, de jertfă, problema cu defecarea, etc), multe dintre ele grotești, se concentrează pe ele, reluându-le sub diferite forme la nesfârșit ceea ce îți poate transmite o stare de neliniște, de anticipație a unor evenimente ce escaladează și fluctuează agresiv între sublimul sentimentelor și gândurilor lui Jaz și grotescul situaților și întâmplărilor prin care trece, o barieră atât de fragilă între inocență și sadism datorată lipsei unor standarde ale decenței. Recenzia întreagă o găsiți aici.

Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso

Autor – Slavenka Drakulić
Editura – Pandora M
Colecție – Anansi Contemporan
Anul apariției – 2.021
Traducător – Octavia Nedelcu
Număr de pagini – 208

O poveste de dragoste celebră, dramatică, tragică, toxică, care redă versiunea din perspectiva ficționalizată a unuia dintre protagoniști, chiar dacă e la fel de adevărat că gândurile chiar îi aparțin Dorei și au fost găsite în casa sa într-un caiet vechi scris în croată, limba tatălui său, limba bunicilor pe care nu i-a cunoscut și a țării pe care n-a apucat s-o viziteze vreodată. Dora Maar și Pablo Picasso și-au trăit dragostea, o continuă luptă de dominare și impunere între două caractere puternice și încăpățânate, timp de un deceniu. După un deceniu, Dora a fost zdrobită de personalitatea și egocentrismului artistului. Internată într-un ospiciu, supusă la un tratament cu electroșocuri, reabilitată, dar nu reîntregită, abandonată de marea ei dragoste pe acel pat de spital, înlocuită cu o femeie mai tânără și mai zâmbitoare, Dora nu-l uită pe Picasso și nu și-l poate scoate din suflet până la moarte, dar nici nu-l iartă. Se retrage, fuge din calea monstrului creator, al Minotaurului însetat de sânge, conștientă că altfel nu va supraviețui, dar umbra acestuia o va bântui toată viața. Memoriile sunt scrise la câteva decenii după despărțirea ei de pictor și au un gust amar, de învins, plin de regrete, de judecăți de valoare târzii și inutile. Dintr-o artistă în devenire, cu mult potențial, o intelectuală ce-și câștiga singură existența, o femeie admirată și recunoscută în domeniul fotografiei, atinge limita de jos a umilinței și aceasta se dovedește insuportabilă și prea mult pentru ea. Dora realizează târziu că nu trăia cu un bărbat, nu lucra cu un artist, Dora se autodistrugea. Detalii găsiți și aici.

Așa cum am mai spus, sper că Zeul Anansi să mai privească din când în când lung către mine și să ia atitudine când mă va găsi plictisită și tristuță deoarece magia poveștilor este cel mai bun medicament.