Spioana de Paulo Coelho

de | nov. 17, 2016 | Recenzii cărți

spioana_1_fullsize

Ador toate scrierile lui Paulo Coelho  și, atunci când am văzut noul titlu,  Spioana,  mi-am zis că trebuie neapărat să îl am.

Așa cum declară și autorul la final, cartea relatează secvențe reale din viața spioanei Mata Hari- Margaretha Geertruida Zelle,  împletite cu dialoguri imaginate , pentru un plus de atractivitate. De-a lungul a peste  150 de pagini e recompusă viața fascinantei femei-simbol, cu tot ce a însemnat ea:  pasiune, amintiri, tragism, nonconformism, decadență, maturitate, griji, declin. Toate aceste stări și momente au fost prilejuite și de bărbații din viața ei, care i-au marcat destinul, fiecare după rolul pe care îl juca la acea vreme.

Sunt prezente scurte ”infuziuni ” de idei memorabile despre viață și iubire.

Iubirea e un act de credinţă faţă de altcineva, iar chipul ei trebuie să fie întotdeauna acoperit de mister. Fiecare moment trebuie trăit cu pasiune şi emoţie, fiindcă , dacă încercăm să-l descifrăm şi să-l înţelegem, magia dispare. Urmăm căile sinuoase şi luminoase ale dragostei, ne lăsăm purtaţi în cel mai înalt loc de pe pământ sau în cea mai adâncă dintre mari, dar avem încredere în mâna care ne conduce. Câtă vreme nu ne speriem, ne vom trezi mereu într-un palat; dacă ne temem de paşii pe care ni-i cere dragostea şi vrem să ne dezvăluie totul, nu vom mai rămâne cu nimic.

Povestea din Spiona  prilejuiește revelația unei vieți zbuciumate, care la umbra celebrității a suferit cele mai mari drame,  cu un final previzibil, impus de vremurile tulburi și acuzatoare.

Știu doar că inima mea este astăzi un oraș-fantomă, locuit de pasiuni, entuziasm, singurătate, rușine, orgoliu, trădare, tristețe. Și nu reușesc să mă eliberez de niciunul din aceste sentimente, nici măcar atunci când mi se face milă de mine și plâng în tăcere.

Titlu: SPIOANA
Autor: Paulo Coelho
An apariție : 2016
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 200
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2134

Alte recenzii de la Paulo Coelho:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Alina Sanda a fost redactor Booknation.ro și a scris 12 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alina Sanda aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mirela Barbalata

Sunt curioasa privind cartea aceasta. Desi povestea spioanei Mata Hari este arhicunoscuta 🙂