King nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare. Iubit sau hulit, rămâne „regele” incontestabil al horrorului paranormal, iar cu trilogia Bill Hodges, deși inițial totul era foarte bine ancorat în realitate, nu se dezminte. Cărțile au fost scrise parcă la foc automat, ca nu cumva să aibă timp cititorul pasionat să uite niscaiva detalii sau să piardă firul evenimentelor.
Mr Mercedes (2014)
Pornind la drum, facem cunoștință cu Bill Hodges, un detectiv pensionat, alcoolic, deprimat și singur. A fost un polițist abil care a închis multe cazuri dificile, dar a rămas cu un schelet în dulap: un caz nerezolvat care încă îl bântuie. Un măcel, opt oameni uciși și mulți alții răniți. Pe fondul crizei economice din 2008 când șomajul o luase razna, un psihopat a spulberat o mulțime ce aștepta în fața unui târg de locuri de muncă, cu ajutorul unui Mercedes, fugind ulterior de la locul faptei. Indiciile au fost aproape inexistente, Bill n-a reușit să găsească nicio pistă de urmărit, până când, hotărât deja să termine cu tot și cu toate, primește o scrisoare semnată chiar de criminalul care îi bântuie liniștea. Intenția acestuia de a-i da un impuls către suicid, are efectul exact opus pentru detectiv. Bill pleacă la vânătoare.
Mr Mercedes este un thriller bun, alert, cu toate ingredientele unui succes. E genul meu de thriller. King pune la bătaie un sociopat și o crimă în masă rămasă nerezolvată. Dar și un pachet de frustrări: frustrarea asasinului că „opera” nu i-a fost suficient aplaudată la scenă deschisă și pentru o parte din „muncă” nici măcar nu i s-a acordat creditul meritat și frustrarea provocată de insucces în cazul detectivului. De asemenea, oferă ambientul perfect: un detectiv grozav de plictisit, aproape suicidal de plictisit și un sociopat care îl zgândăre nițel. O fi Bill bătrân, dar nu e și prost și are și el mândria lui, iar ce-i destul, e destul. Mi-au plăcut ajutoarele, m-a amuzat relația lui cu blondina parvenită și am simțit nevoie să-i dau o mână de ajutor lui Holly la sfârșit. Holly, de fapt, își câștigă locul încet încet în rândul personajelor principale, se implică tot mai tare de la volum la volum și e absolut delicioasă.
Ce-am găsit al meu să fie (2015)
A doua parte din seria Bill Hodges are în vizor unii dintre oamenii marcați de masacrul provocat de Mr Mercedes. Acțiunea sociopatului a schimbat destinul multora, lăsându-i cu traume fizice și psihice pentru întreaga viață. Fiul unuia dintre răniți găsește pe malul râului din spatele casei un cufăr. Un cufăr îngropat cu un secret murdar, legat de o crimă și un jaf, dar mai ales de obsesia de o viață a unui om. Morris, omul care a ascuns cufărul, a ucis scriitorul care i-a inventat personajul preferat, deoarece acesta, deși scria o continuare a seriei, nu avea de gând s-o publice. Mi-a plăcut ideea asta de a omorî pentru o pagină și, judecând din punctul de vedere al cititorului bolnav (a se citi pasionat), o pot înțelege până la un anumit punct. Dar Morris nu apucă să se bucure de lectură deoarece e condamnat pentru o altă infracțiune și are de așteptat vreo 35 de ani pentru a fi eliberat. Iar când este în sfârșit eliberat, găsește cufărul gol! De ce este gol? Din cauza aceluiași accident și aceleiași crize economice din primul volum. Holly a fost sarea și piperul cărții, și în ciuda psihicului ei anxios și a celor care-i pun bețe în roate, apropierea de Bill și Jerome „îi dă aripi” și crește frumos ca un elev silitor și entuziast pe băncile școlii. Cu pași mici, dar siguri. O țicnită maniacală pe care nu ai cum să n-o adori.
Mort la datorie (2016)
Fiind a treia carte din serie e posibil să apară pe aici și ceva spoilere, dar încerc să mențin nivelul acestora cât mai scăzut. King a dus seria asta până la urmă tot unde a vrut el și unde-i place cel mai mult, către oleacă de paranormal. Omul ăsta până nu-ți ridică nițel părul pe mâini cu niște scenarii supranaturale nu se simte el bine. M-am simțit ca Morris din partea a doua, trădată de scriitor… Și, by the way, Brady’s back!!! Iar următoarea întâlnire pe care o are cu ciudata de Holly e la fel de explozivă cum ne-au obișnuit deja.
Oare Bill are dreptate să fie convins că individul își simulează starea semicatatonică? Brady e în repaus forțat, supus la un tratament experimental de un doctor ce visează la glorie, și a avut suficient timp să facă planuri care de care mai șocante. Și la un moment dat, decide că a venit timpul să plece „la pescuit”. N-o să vă dau detalii, dar așteptați-vă la capcane vizuale, hipnoză, proiecții ale personalității și posedări demonice, telekinezie si telepatie. Bill nu se dezminte și, în stilul lui ușor inconștient, ignoră problemele grave și încearcă să țină pasul cu Brady. King aruncă în forță aici elementul de paranormal, iar diferențele dintre bătrânul și bolnavul Bill și telekineticul și telepaticul Brady sunt evidente. Lupta este evident inegală, dar balanța este ușor, nu în totalitate, echilibrată de intervenția lui Holly și a lui Jerome, personaje spumoase și ușor de simpatizat, comparativ cu cele principale. Titlul și semnificația lui vor reprezenta partea frustrantă, mai ales pentru cei care s-au atașat de anumite personaje.
Concluzii: Pe cât de ancorate în realitate sunt primele două volume, pe atât de mult marșează ultima parte pe paranormal. Nu este dezvoltat personajul unui anume sociopat crud si egoist, ci este introdusă o forță de altă categorie ce pare imposibil de oprit. Și oricât de incredibilă ar părea, povestea reușește să te convingă și să-și susțină credibilitatea cu argumente ieșite din comun până la final. În schimb, prietenia personajelor pozitive urcă la alt nivel, iar urmările acesteia sunt vizibile în dezvoltarea și schimbarea pozitivă a personajelor. Starea de nervozitate și anxietate socială a lui Holly dispare aproape în totalitate când aceasta se află în preajma bătrânului detectiv. Relația lor este una emoționantă și caldă și a fost o surpriză deoarece King nu prea este preocupat de astfel de lucruri în romanele sale.
Străinul (2018)
Dacă ați citit Bill Hodges și v-a fost dragă țicnita de Holly, trebuie s-o citiți și pe aceasta. Vă avertizez că ce s-a întâmplat în ultima parte a trilogiei a fost primul nivel al nebuniei, iar restul treptelor către casa de nebuni o să le descoperiți în această continuare.
Un copil este omorât într-un mod violent și crud. Avem martori și probe sigure care indică criminalul, un om respectat de comunitate, soț și tată, cu o reputație impecabilă. Dar totul îl acuză. E arestat și cazul pare închis până când apar noi probe la dosar și totul se transformă din sigur în inexplicabil. Pentru că un om nu poate fi în două locuri în același timp. Nu? Sau poate?
Dacă expresii ca proiecții fantastice, monștri mexicani, creaturi care se metamorfozează, fură amintiri, gânduri și chiar și înfățișarea nu vă captează interesul, ocoliți cartea. Ceea ce pornește ca un thriller bazat pe un caz de omor se orientează ușor către un horror paranormal, bazat pe o idee înspăimântătoare. Personajul misterios al romanului este construit bucată cu bucată, iar rezultatul final, deși poate părea controversat, este fascinant și terifiant. Detectivul Bill Hodges este înlocuit cu o variantă a sa mai tânără și, din punctul meu de vedere, mai ușor de simpatizat, deoarece, în ciuda faptului că Holly vede în el un substitut al vechiului ei prieten, mie mi-au părut caractere foarte diferite și am empatizat mai ușor cu Ralph.
Străinul ne propune un scenariu tulburător: o singură versiune a unui om formată din două jumătăți, diametral opuse. Răul și binele împărțind același trup, iar detectivii trebuie să afle ce anume favorizează schimbul. Când binele se retrage pentru a lăsa răul la lumină? Și de ce? Dar mai ales: cum poate fi oprit? Dar înainte să plecăm pe urmele unui Străin trebuie să ne facem câțiva prieteni, și cine știe mai bine ca Holly ce poate însemna un prieten când ai nevoie de el?
Alte recenzii de la Stephen King:
