” Fata din tren” de Paula Hawkins este un roman de factură psihologică , un thriller bine realizat, menit să te țină în suspans.
Mă bucur că , în ciuda faptului că de obicei nu citesc thrillere, m-am hotărât să citesc această carte, care te devorează pagină cu pagină , dându-ți exact cantitatea de informații pentru a te face să devii dependent, să pornești singur ca un polițist în urmărirea și rezolvarea cazului.
Viaţa nu e un paragraf şi moartea nu e ceva între paranteze.
Povestea se centrează pe viața lui Rachel, un adult , care întâmpinând tot mai multe greutăți , se abandonează în patima alcoolului. Dacă înainte de toate acestea, Rachel era o persoană fericită, ceea ce îi schimbă firul vieții este conștientizarea faptului că nu poate avea copii. Acest eveniment declanşază și alte nemulțumiri, astfel încât , în curând Rachel divorțează de Tom.
Motivul principal al divorțului a fost relația infidelă pe care Tom o exercită faţă de personajul principal, acesta având o relație cu o altă femeie, Anna , relație din care rezultă și o fetită.
După doi ani de la divorț, viața lui Rachel are un traseu bine stabilit: în fiecare dimineață merge cu trenul pe un traseu bine stabilit spre Londra . Aici, văzând un cuplu , zi de zi, ea își creează o poveste despre iubire adevărată , dându-le și nume celor două persoane, ” Jess” , respectiv „Jason” .
Povestea i se năruie însă,când descoperă că Jess este de fapt Megan, care este anunţată ca fiind dispărută de către poliție.
Rachel începe să îşi pună toate informaţiile cap la cap,pentru a descoperi ceea ce s-a întâmplat cu Megan, ca într-un puzzle, pe care , ce credeţi, va reuşi sau nu să îl rezolve?
Cartea oferă şi posibilitatea de a putea lăsa cititorului libertatea de a crede cine este persoana culpabilă până la aflarea adevărului, purtându-ne printr-o serie de evenimente acoperite cu mister.
Cine îmi poate garanta că, odată ce voi fugi , nu îmi voi da seama că nici asta nu mai e destul? Cine îmi poate spune că nu voi ajunge să simt exact ceea ce simt acum – că nu sunt în siguranţă, ci că sunt sufocată, prizonieră?Poate că iar o să vreau să fug şi apoi iar şi ,în cele din urmă, voi sfârşi înapoi pe acele şine vechi de cale ferată, pentru că nu mă voi mai putea duce nicăieri în altă parte. Poate. Poate că nu. Trebuie să-ţi asumi riscul, nu?
Alte recenzii de la Paula Hawkins:
