Eu și Paula ne știm de foarte multă vreme și ne-am înțeles perfect! Am adorat-o în „Fata din Tren” și am urmărit-o cu sufletul la gură în cartea „În Ape Adânci”. Mi-a plăcut foarte mult inteligența ei, modul în care te induce în eroare și obsesia pe care o are pentru dreptate și adevăr, deși se află în spatele scenei și regizează, fără remușcare, un scenariu destul de macabru și twisted. Anyways, îmi place de ea, consider că merită succesul de care se bucură și sunt convinsă că urmează multe cărți la fel de originale și bine scrise. Ultima ei carte se numește „Focul Mocnit” și este prima copertă hardcover pe care eu o văd la Editura Trei. De cele mai multe ori nu mă las impresionată de aspectul cărții, dar de data asta i-am picat în plasă, fiind o super prezentare care îți atrage atenția. Consider că de multe ori un pachet complet vinde cartea, deci aplauze echipei pentru cele realizate.
„O poveste întunecată și complicată, în care trei femei sunt legate de o crimă sângeroasă comisă pe o barcă de locuit din Londra. Veți fi uluiți de final.” – People
Cartea had me at London. Atunci când am văzut unde are loc acțiunea, m-am topit efectiv pentru că am fost acum câțiva ani acolo și în momentul în care ai vizualizat efectiv locurile prezentate în acea carte, legătura ta cu acțiunea este alta. Efectiv simți cum faci parte din acțiune și că ești un observator mut al personajelor. Paula merge mult pe partea psihologică și de multe ori, deși răspunsul este evident, nu reușești să îl ghicești, pentru că aceasta se joacă cu mintea ta și îți implantează tot felul de scenarii și te zăpăcește.
Acțiunea începe cu un bărbat găsit mor pe o barcă și are la gât o cheie. Cheia aceasta îi aparține unei femei, Laura, care instant devine suspectul principal. Este o poveste despre destinele a trei femei, care se interconectează mereu și scenariile se schimbă de la o pagină la alta. Cine este criminalul? Laura – posesoara cheii pe care o avea victima la gât? Miriam – cea care l-a găsit fără suflare în barcă? Sau este Clara?
Toate aceste 3 fete au ceva de ascuns, suferă de anumite probleme și nimic din ceea ce Paula ne prezintă nu este real. Așa cum am zis mai sus, autoarea se joacă cu mintea noastră, da vină pe anumite probleme de comportament a personajelor principale și ne lasă pe noi să ne dăm seama, dar din păcate, sunt prea multe piste false pentru ca noi să ne prindem. Pe mine m-au bulversat schimbările de temperament ale Laurei și nu prea am știut cum să le iau, pentru că erau momente în care eram convinsă că ea este vinovată și după alte pagini mă răzgândeam, pentru că avea momente ok, de persoană care clar nu avea cum să fie vinovată. Cert este că până la final, tot misterul trebuia să fie elucidat și mă declar fericită de rezultat.
Mi-a plăcut să recitesc stilul Paulei și cu siguranță „Focul Mocnit” este o carte care nu a dezamăgit, pentru că în continuare focus-ul autoarei este partea psihologică, cea care dă cele mai mari bătăi de cap. Atâta vreme cât aceste mind tricks sunt evidente în carte, misiunea cititorului este foarte grea, pentru că nu reușește să se adune suficient astfel încât să își dea seama cine a comis crimă și cine este nevinovat. Aici stă adevăratul talent.
„Defectele fiecărui personaj îl vor surprinde și poate îl vor încânta pe cititor — și numai un clarvăzător ar putea prevedea finalul cărții.” – The New York Times Book Review
