te dau lumii nu e poezie și nici proză. te dau lumii e suflet și urlet și aruncare în gol din înaltul cerului. te dau lumii concentrează bucăți de viață, între coperți.
Când am primit cartea, nu știam ce să cred și nu am anticipat ideile ei.
Coperta mi se pare și acum încântătoare, și cred că reușește să transmită mult, dar totuși nimic; e abstractă, ca viața în sine. Anita Aldea a debutat cu acest volum apărut în 2015 la editura Herg Benet.
te dau lumii e suflare de viață și strigăt de ajutor. Proză scurtă, non-ficțiune, bineînțeles, îmbinate cu versuri ștanțate, crude, reci, dure. Adevărate. Cartea are cinci capitole purtând titluri la fel de abstracte, care nu lasă la iveală vreun înțeles ascuns al cărții, ci doar te cheamă în spațiul dintre lumile noastre paralele.
Nu, cartea nu respectă normele impuse de limba română și este scrisă într-un stil lejer și degajat, fără exprimări pompoase. Este un roman simplu, care-i complicat prin toată simplitatea asta a lui. Te îmbie la visare apoi te plesnește cu putere. Viața este privită ca pe o scenă, dar ești condus și în spatele cortinei, unde se dezlănțuie iadul unei societăți contemporane.
„în piele îți port amprentele degetelor.”
Subiectele abordate de Anita sunt dintre cele mai variate, vorbește despre dragoste, dezamăgire, tristețe, vata de zahăr, copilărie și durere. Cred că te dau lumii e exact ca o călătorie cu peripeții; pleci fără bani și fără haine și te urci în primul tren, apoi mai schimbi vreo două avioane și un microbuz, apoi mergi pe jos prin pădure și auzi lupii urlând, exact așa ca sufletul tău.
„și-mi amintesc ca te-am visat c-ai plecat. ce proastă. nici măcar n-ai venit.”
te dau lumii e urlet în tăcere, te trezește la viață, te zdrobește în mii de bucăți și apoi încearcă să refacă puzzle-ul. Nu e poezie, nici proză. E suflet scris la indigo cu cerneală. Și chiar de cerneala se șterge, sufletul rămâne.
Alte recenzii de la Anita Aldea:
