Când am primit cartea pentru recenzie de la Editura Nemira, am fost de-a dreptul în extaz. Auzisem deja o sumedenie de păreri pozitive despre Magicienii, dar cel mai mult m-a încântat asemănarea, oarecum, cu seria Harry Potter, pe care o ador.
Ascunsă în lumea muritorilor, păzită de magie și blesteme, Școala de Magie Brakebills, este o instituție mai mult decât secretă, ferită de ochii celor care nu sunt predestinați să fie studenții acestei universități de magie. Antrenant, poate ciclic pe alocuri, Magicienii este un prim volum care impresionează nu doar prin autenticitate, dar și prin maturitatea prin prisma căreia este privit romanul; magia nu mai e văzută ca un lucru copilăresc, iar personajele nu mai au 12 ani, ca în Harry Potter, de exemplu.
Din punctul meu de vedere, Magicienii e o adevărată călătorie către auto-cunoaștere, un roman nu numai fantasy, dar și psihologic, contribuind la dezvoltarea imaginației și schimbând anumite concepții deja formate.
I got my heart’s desire, and there my troubles began.
Personajul meu preferat a fost clar Quentin Coldwater. Visător, neînțeles, bipolar, dar inteligent și misterios, Quentin a vrut dintotdeauna să dispară din banal, să iasă în evidență, să facă ceva de-a dreptul important, să fie cineva. Un personaj de-a dreptul diferit; tânjește după fericire, dar refuză orice mână de om dispusă să-l facă fericit. Confuz, pesimist și plin de vicii, Quentin este exact tipul personajului în care toți ne regăsim, mai mult sau mai puțin.
Autorul a abordat un stil de scriere extrem de original; nu a creat ființe de hârtie impresionante, fără cusur, ci din contra, creionează tipologii rupte din realitatea efemeră a cotidianului; depresive, pesimiste, îndurerate, vicioase și hedoniste, personajele lui Grossman reușesc să cucerească prin imperfecțiune.
Lev Grossman reușește să creeze în Magicienii un adevărat univers compensatoriu în care fiecare dintre noi merită să se refugieze. Magicienii este o lecție despre efemeritatea umanului într-o lume în care magia respiră greu, despre drumul pavat cu întuneric înspre maturitate.
Alte recenzii de la Lev Grossman:
