Ieșită de sub dictatura șablonardistei nișe literare a cărților motivaționale, creația francezului Laurent Gounuelle are, în mod indubitabil, un anumit parfum de filosofie și pildă.
Astfel, sub veșmântul didacticismului motivațional, romanul ” Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito”, construindu-și aproape întregul schelet pe structura unui roman polițist autorul încearcă să ne îndrume la redescoperirea drumului către sine, care în momentele de răscruce pare extrem de alambicat, fad și mult prea gloduros, iar unii oameni se pierd pe anumite drumuri secundare, care îi îndepărtează de răspunsul lăuntric al căutării sensului.
Alegându-și ca desfășurare cadrul metropolei pariziene dintr-o oarecare vară, autorul se ajută de Alan, personajul principal , pentru a lumina încâlcita existență, plină de obstacole care, adeseori, reușește să-l deturneze pe homo sapines de la traseul predestinat, azvârlindu-l în hățișul unor hilare și strangulatoare confuzii sinistrozice din care, nu de puține ori, se nasc tragediile speciei umane, cu vârtejul cufundării într-un decadentism reprobabil și adeseori imund.
Fericirea și împlinirile omului nu stau neapărat în grandoarea faptelor sau în foșnetul bancnotelor confundate adeseori cu o muzicalitate mântuitoare. Ea nu stă nici măcar în donațiile bisericești făcute cu fast. Fericirile și împlinirile omului sunt date de încrederea în propriul sine și în puterea de autodepășire a închistărilor lăuntrice.
Acesta este mesajul romanului ” Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito”, scris într-un ritm sinuos, care știe să vindece, să mângâie și să îndemne, născând lumina curajului peste bezna nejustificatei dezamăgiri.
Lectură plăcută!






