„Intuitio” de Laurent Gounelle este ocarte pe care am ales-o deoarece am considerat că o să mă scoată din zona mea de confort. Ce să vedeți – nu a fost așa. Nu sunt un mare fan al literaturii franceze, dar în ultima perioadă am prins autori bun, pe care i-am apreciat. Nu am plecat cu idei preconcepute, doar am considerat că acest tip de scriere nu mi se potrivește. După câteva cărți însă, m-am răzgândit și îmi plăcea ceea ce am descoperit, mai ales atunci când povestea este un Thriller bun și captivant.
Timothy Fisher, un tânăr autor de romane polițiste, duce o viață liniștită în cartierul Queens din New York, alături de motanul său Al Capone. Când la ușa lui își fac apariția doi agenți FBI propunându-i să-i ajute la prinderea celui mai vânat om din țară, Fisher crede la început că e vorba de o farsă. Dar după câteva clipe în care e tentat să refuze, acceptă într-un final propunerea lor ciudată: să se alăture unui program care îi antrenează pe oamenii capabili să-și acceseze intuiția prin voință. Sceptic la început, Fisher, care a crezut că are o existență banală, descoperă că lumea ascunde posibilități nebănuite. Curând, se trezește prins într-o cursă contracronometru care îl va ajuta să îmblânzească această putere puțin cunoscută, dar accesibilă tuturor, o putere care ne arată viața așa cum este ea cu adevărat: extraordinară.
Nu auzisem până acum de Laurent Gounelle, însă consider că s-a potrivit stilului meu, mereu în căutare de ceva nou și de calitate. Ce mi-a plăcut cel mai mult este modul în care informațiile despre intuiție au fost luate din realitate și incluse în poveste. Autorul se folosește de experimente făcute de către oameni de specialitate și le înglobează frumos în intrigă, arătând cum poate știința influență într-un mod pozitiv un caz polițist.
Acțiunea din „Intuitio” mi-a plăcut și personajele au fost acceptabile, deși nu pot spune că m-am concentrat foarte mult pe aceastea. Mi se pare destul de greu să te atașezi și de ele și să vrei să înțelegi și intriga, așa că am ales varianta din urmă. În plus, toate aceste informații despre intuiție și despre modul în care ea a fost plasată în acțiune, îți distrag atenția de la personaje, vă rog să mă credeți. Metodă dezvoltării intuiției era cea folosită pe timpul Războiului Rece, o metodă bazată pe psihologie în scopuri pur și simplu strategice. Inamicul de multe ori putea fi distrus din interior și mai eficient cu „armele” din dotare decât cu armele reale.
Nu am mai citit așa ceva și sincer, mi-a plăcut foarte mult. În plus, iubesc atunci când autorii folosește elemente reale, pentru a da o notă de autenticitate cărții. Este foarte important să ai câțiva piloni reali pentru a nu te pierde complet în ficțiune. Dacă vreți să o luați așa, o puteți considera chiar și o carte de dezvoltare personală, pentru că arată cum intuiția poate forma un om, dar și invers.
Probabil este la modă acum să vorbești și despre ecologie, pentru că această carte a avut și o latură de acest fel și descrie modul în care marile companii își pun amprenta, prin activitatea lor, asupra mediului. Am citit undeva că Laurent Gounelle este un mare ecologist, așa că nu m-a surprins deloc abordarea lui. Per total, cartea a fost bună, nu a este o operă de artă pentru genul în care se încadrează, dar acest aspect psihologic mi-a plăcut foarte mult și a ridicat cu mult rating-ul acordat cărții.
Alte recenzii de la Laurent Gounelle:
