– Tocmai de a ceea am venit să-l văd pe vărul lui, tigrul! (pag.208)
Până la Saga Reginelor, îmi plăcuse autorul Jean des Cars. Și, ceea ce începuseră titlurile Grace de Monaco, respectiv Povestea Vienei, a venit să întărească volumul de față.
Da, cărțile acestui scriitor sunt dintr – acelea în care componenta istorică, altfel poate obositoare sau searbădă, devine poveste minunata, fără că asta să însemne cenzură sau basme.
Pasionat de materialul pe care lucrează, autorul nu pierde niciodată din vedere esențialul: încercarea de a rămâne obiectiv.
Așadar, Saga Reginelor : lumea fascinantă – dar și tulburătoare, dramatică, adesea înfricoșătoare – a imperiilor, a regatelor, a palatelor, a celebrității – râvnite cu ardoare, sau doar impuse brutal de o soarta meschină.
Catherina de Medici, “Puterea din umbră”: o soarta potrivnică, face din ea o orfană devreme încercată; adolescenta este neatractivă, dar inteligentă și compensează prin ambiție; în plus, are mângâierea de a fi foarte îndrăgostită de soțul ei; naște mai mulți copii, însă majoritatea decedează; traversează războaie religioase crunte; chiar și spre spre sfârșitul vieții, mirajul puterii absolute ii scapă printre degete, și încă într-un mod dureros.
Elisabeta I a Angliei – povara prea mare a unei descendențe furtunoase. Fiică a lui Henric al VIII-lea și al celebrei Anne Boleyn (care, după ce trezise fiara, manevrând-o în slujba ambițiilor sale nemăsurate, ajunge ea însăși victimă, sfârșind pe eșafod ), Elizabeth crește strivită de condiția sa de bastardă.
Pragmatică și diplomată, echilibrată sau furtunoasă, adulată sau studiată cu suspiciune, ea lasă moștenire, între altele, primul sistem de asistență publică din Europa sau Bursa de la Londra.
Inteligentă, provocatoare, curajoasă și înclinată spre grandoare, Elizabeth stăpânește viață publică și politică singură, într-o lume care părea destinată exclusiv bărbaților.
Cristina, “Rege al Suediei” la vârstă de 18 ani este, în istoria universală a lumii, o prezență cu siguranță excentrică. Această femeie de o inteligență sclipitoare, care întreagă viață a fost stăpânită de aversiunea pentru femei – pentru că propriul tată nu o putuse niciodată accepta ca fiică – abdică, traversează Europa îmbrăcată în bărbat și tunsă periuță, scandalizează Roma, apoi vrea să revină la tronul Suediei. Exasperare și admirație.
Maria – Tereza de Habsburg – Lorena, cunoascuta astăzi mai ales ca model de echilibru, energie, dedicare și putere de muncă ( și, de ce să nu admitem, și pentru numărul mare de copii născuți, 16, dintre care 6 mor).
Privind în urmă, învățăm de la ea, între altele, spiritul datoriei, deschiderea către modernitate și, mai ales, tăria de a merge mereu pe drumul propriu, fără a ne lăsa intimidați, descurajați, clatinati de obstacolele întâlnite.
Că Ecaterina cea Mare a Romanovilor este, de fapt, de origine germanică, sau că ea ajunge la putere îndepărtând un soț prea bizar și instabil emoțional, veți fi surprinși poate, la fel ca și mine.
La fel, că Franța, înainte de a fi țara de adopție a unora dintre geniile lumii și leagănul excentricilor, a sancționat brutal și, nu de puține ori, haotic, derapajele unei Maria Antoaneta sau Eugenia (ultima suverană a francezilor ).
Tulburătoare și pentru opoziția : frumusețe – destin tragic, poveștile Sissi, respectiv Astrid a Belgiei, ne înduioșează și ne pun pe gânduri.
Despre Maria, mult iubita regină a românilor, veți citi cu mândrie că, în afară de frumusețe și abnegație, inteligență și farmec, poseda și curaj. Zestrea noastră culturală ar fi fost, cu siguranță, mai săracă fără numele și prezența ei.
Victoria, numită și “bunica Europei” și Elisabeta a II-a sunt alte două nume feminine cu rezonanță în istoria britanică și, desigur, universală.
Saga Reginelor: o carte plină de farmec și învățăminte.
Citiți! Citiți Jean des Cars! Citiți Saga Reginelor! NOTA: 9 / 10