Recenzie „Casa păpușilor” de M. J. Arlidge

de | feb. 28, 2019 | Beletristică, Horror și Thriller, Recenzii cărți, Suspans

casa papusilor de m.j. arlidgeVolumul “Casa păpușilor” de M. J. Arlidge este cel de-al treilea roman din seria Helen Grace. Primele două cărți sunt “Ghici cine moare primul” și “Ghici ce-i în cutie”. Apoi, dupa scrierea de față, mai poți citi și “Ghici care-i mincinosul” și cea mai nouă carte din serie, apărută la Editura Trei, “Băiatul pierdut”. Mai există alte câteva volume în serie, dar încă nu au fost traduse și în limba română.

Eu am citit deja primele trei romane în care inspectoarea Helen Grace se ocupă de cele mai bizare și terifiante cazuri

Dar aștept cu nerăbdare să le devorez și pe ultimele două apărute la noi. De ce? Pentru că seria asta îmi place enorm și o consider la fel de bună ca seriile scriitorilor nordici. Fiecare carte este un thriller fascinant, în care Helen Grace trebuie să descoasă ițele crimelor sau disparițiilor misterioase.

Dar ea însăși are un trecut de care nu își amintește cu plăcere și care o bântuie mereu. Drept pentru care se refugiază în muncă și parcă se pedepsește mereu pentru ceva. Nu agreează prea mult compania celorlalți și nici nu își deschide sufletul în fața cuiva.

Dar această paranteză am făcut-o doar ca să cunoști câte ceva despre acest personaj care apare în fiecare volum al seriei polițiste. Se poate să te gândești că nu vei putea citi la întâmplare cărțile acestea, dacă nu vei începe cu prima. Dar nu e chiar așa. Ele nu au o foarte mare legătură între ele, exceptând prezența femeii inspector în fiecare. În rest, cazurile sunt altele și motivația din spatele celor mai groaznice crime la fel.

În prezentul thriller Casa păpușilor” de M. J. Arlidge, detectiva Helen Grace se află pe urmele unui criminal în serie sărit de pe fix

Atunci când cadavrul unei femei este găsit îngropat pe o plajă pustie, polițista Helen Grace este chemată la locul faptei. Ea își dă seama pe dată că ucigașul nu este un amator. Acel corp stătea ascuns acolo de mulți ani. Dar nimeni nu a dat-o dispărută vreodată pe acea femeie. Și de ce ar fi facut asta, dacă ea încă trimitea mesaje de pe telefon familiei sale?

Detectiva este sigură că o minte criminală stă în spatele acestei crime. Dar nu este vorba despre oricine. Respectivul este foarte inteligent și atent la urmele sale. Însă ceea ce este și mai rău decât orice, are foarte multă răbdare. Dar asta este doar în avantajul criminalului. În timp ce poliția încearcă să afle motivul crimei de pe plajă, timpul se scurge pentru o nouă victimă care se află încă în viață.

Aflăm că Ruby este noua victimă. Ea se trezește într-o încăpere ciudată și își dă seama curând că nu se află în casa ei. Dar ce o îngrozește mai tare este faptul că răpitorul ei îi explică cu calm că nimeni nu se află în căutarea ei. Că nimeni nu duce grija ei. Cu excepția lui. Așadar, ea este una dintre păpușile din casa nebunului de care încearcă să dea Helen Grace.

Dar oare va reuși? Citește neapărat “Casa păpușilor” de M. J. Arlidge pentru a afla finalul poveștii pline de suspans.

Titlu: CASA PĂPUȘILOR
Autor: M. J. Arlidge
An apariție : 2016
Editura: TREI
Nr. Pagini: 432
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1819

Alte recenzii de la M. J. Arlidge:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 5 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments