Recenzie „O minciună nevinovată” de K.A. Tucker

de | apr. 16, 2020 | Recenzii cărți

Livie Cleary a ajuns la Princeton și tot ce își dorește este să învețe pe rupte pentru a a se pregăti de facultatea de medicinăși să își ia toate examenele dar în planul ei nu se încadraseră până atunci petrecerile, bărbații, shot-urile de vodcă cu jeleu sau orice altceva ce i-ar putea distrage atenția. Pentru că și doctorul Stayner o încurajează să iasă din rutina pe care și-a planificat-o, Livie merge la prima ei petrecere studențească împreună cu Kacey.

Acolo, Livie îl cunoaște pe Ashton, un bărbat minunat, atrăgător, sigur pe el, simțindu-se atrasă de el instantaneu, cu toate că ea nu ar recunoaște asta, în ciuda tensiunii , chimiei și scânteilor aprinși între ei încă de la prima privire pe care și-au aruncat-o.

A doua zi, Livie se trezește lângă un bărbat superb și fermecător pe care ea nu îl cunoștea și care dormea complet gol lângă ea. În treacăt, Livie observă tatuajul pe care acesta îl are pe fesa stângă- Irlandeza. Tatuajul părea proaspăt făcut iar amintirile din seara trecută o lovesc pe Livie cu viteza unui camion. Bărbatul este tocmai Ashton și își amintește că a avut primul sărut cu el noaptea trecută și…atât. Cu o mahmureală și un gol imens în memorie, Livie vrea să știe ce înseamnă tatuajul lui Ashton și cum au ajuns ei acolo.

După acest episod, Livie știe că trebuie să își vadă de viața ei și să învețe dar drumul continuă să i se intersecteze cu al lui Ashton. În curând, ea îl cunoaște pe Connor iar acesta reprezintă idealul de tip pentru Livie, având toate calitățile unui bărbat potrivit pentru ea. Uriașa coincidență este că Ashton și Connor sunt cei mai buni prieteni iar Livie știe că nu poate evita ca acesta să îi iasă în cale și știe că nu ar trebui să se încurce cu el.

Curând, Ashton  îi dezvăluie adevărul despre copilăria lui iar ea realizează că Ashton se luptă din greu cu fantomele trecutului și că sub masca de bărbat popular și sarcastic se ascunde o persoană asemănătoare ei. Cu toate că acesta o avea pe Dana iar Livie este prinsă într-un triunghi amoros cu el și cu Connor, Ashton reușește să îi fie alături în cele mai grele momente și devine o parte foarte importantă din viața ei, strecurându-se în inima ei, puțin câte puțin

Dar trecutul lui Livie este întunecat iar amintirile ei au fost închise mereu într-un colțișor al inimii ei, departe de emoții, departe de dorința de a se lăsa pradă durerii și suferinței. Au trecut șapte ani de la moartea părinților ei iar amintirile încă sunt apăsătoare, sufocante, făcând-o pe Livie să își dorească să evadeze.

Când trecutul își făcea din nou simțită prezența, Livie primește o lovitură imensă. Atunci când trecutul lui Ashton începe să concureze cu trecutul ei, Livie este înspăimântată și se simte trădată. Tot ceea ce îi rămâne ei sunt alegerile. Dar de unde poate să știe care alegere este cea corectă?

Titlu: O MINCIUNĂ NEVINOVATĂ
Autor: K.A.Tucker
An apariție : 2017
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 361
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 517

Alte recenzii de la K.A.Tucker:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Teoria Tăcerii” de Iulian Tănase
Recenzie ”Teoria Tăcerii” de Iulian Tănase

Dați linistea, vă rog, mai tare!! În plină eră a comunicațiilor în masă, a promovării beneficiilor socializării, a upgradării din ce în ce mai performante a mijloacelor de comunicație, a interacțiunii umane prin cuvânt, Iulian Tănase scrie o carte despre tăcere (no,...

Recenzie „La Înălțime” de Liz Tomforde
Recenzie „La Înălțime” de Liz Tomforde

Editura Litera a tradus o serie super populară pe Bookstagram și BookTok și acest lucru mă bucură nespus, pentru că este puțin atipică. Ne vorbește despre o dragoste dintre două persoane care fac parte din lumi total diferite, dar și despre oameni care au concepții...

Recenzie ”Portret de familie” de Ann Napolitano
Recenzie ”Portret de familie” de Ann Napolitano

Ann Napolitano a scris o poveste despre iubire și durere, despre familie și forța ei, despre traume și vindecare, dar mai ales despre schimbare pentru că despre asta este până la urmă viața. Despre schimbare. Este o poveste ce analizează și despică asumarea unor...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 4 ani, 3 luni, 21 zile și a scris până acum 328 articole. Se află pe poziția 5 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments