Recenzie ”Numărul zero” de Umberto Eco

de | aug. 13, 2017 | Recenzii cărți

Romanul ”Numărul zero” aduce o schimbare în bibliografia scriitorului italian Umberto Eco. În primul rând datorită plasării acțiunii în lumea modernă, asta după ce ne-a răsfățat cu acțiuni plasate cu abilitate în epoci ceva mai îndepărtate.

Astfel că, în mod surprinzător, scriitorul ne introduce în lumea agitată a modernismului alert, mereu grăbit, capabil să sară peste anumite capitole constructiviste în numele nerăbdării îndeplinirii pseudo-idealurilor împodobite de promoroaca mercantilismului.

Introducându-ne în lumea jurnalismului, Umberto Eco pune sub reflectorul justei disecții două valori de bază ale umanității: Adevărul și Minciuna. Cele două concepte, întrepătrunse sau chiar contopite în fragilul aliaj al furtunosului arivism, nasc fulgurante personaje, precum Colonna, personajul principal al romanului.

Sub condeiul dibace al scriitorului personajele sunt zugrăvite cu ajutorul unui penetrant spirit analitic, Umberto Eco trimițând anumite săgeți spre societatea scăldată în cunoștință de cauză de fățărnicie, ipocrizie și dorința de a conduce prin intermediul unei ieftine manipulări pe care gloata, dintotdeauna prinsă în vârtejul naivității terifiant de absurde, o înghite fără a se preocupa în vreun fel de masticația raționalismului.

O lume în care nimicul se transformă în senzațional și neîntâmplarea devine subiect de primă pagină, își fâlfâie în romanul lui Eco pleiada manipulatorilor, șantajiștilor și flașnetarilor, cu zgomotul imund al petardelor, pocnitorilor și artificiilor servite intravenos la onomasticele incomensurabilelor orgolii mamonice.

Regeometrizarea realității prin abrupta răsturnare a logicii, dar mai ales prin coruperea gloatei la falsele valori ale unor meschine interese, aduce în prim-plan problema deontologiei profesionale la care, din ce în ce mai vădit de la o vreme, gloata consimte în mod tacit.

Cu o fărâmă de divide et impera care își întinde tentaculele în milioane și milioane de chenare existențialiste ale oamenilor simpli, lumea jurnalismului înfățișată de Umberto Eco în romanul ”Numărul zero”, este exemplul perfect cruntei dezinformări practicată, din nefericire, chiar și-n confuzele zile ale acestui prezent, cu o înverșunare care își sporește intensitatea și, odată cu ea, numărul farsorilor care vând iluzii la preț de miracol.

Lectură plăcut

Titlu: Numărul Zero
Autor: Umberto Eco
An apariție : 2015
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 232
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: / 10
Vizualizari recenzie: 1776

Alte recenzii de la Umberto Eco:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments