Recenzie „Ceea ce nu poate fi ascuns” de Agnes Martin-Lugand

de | mai 12, 2020 | Beletristică, Recenzii cărți

Pe Agnes Martin-Lugand am descoperit-o prin intermediul celebrei Oamenii fericiți citesc și beau cafea, apoi cu Lumina unui nou început. Stilul ei de a scrie este accesibil tuturor, cărțile fiind ușor de citit. Cea mai recentă scriere pe care am parcurs-o este Ceea ce nu poate fi ascuns. Pentru cei pasionați de acest gen, lectura este foarte plăcută. Intriga te face să citești cartea cu sufletul la gură de la început până la sfârșit.

Povestea începe cu introducerea protagonistei, Reine, aflată la vârsta de patruzeci de ani, ducând o viață liniștită alături de fiul ei, Noé, de șaptesprezece ani. De asemenea, deține o agenție de comunicare de succes împreună cu Paul, prietenul ei cel mai bun, fără de care nu-și poate imagina viața. Relația cu părinții și cu sora ei este una bună, având regulat mici reuniuni de familie.

Cum bacalaureatul fiului ei se apropie, Reine devine agitată, ca orice mamă, la gândul că acesta va pleca la facultate. Simțindu-i neliniștea asociatei sale, Paul îi dă o sarcină care să o țină ocupată. Astfel, o trimite la Saint-Malo, un oraș istoric, la malul mării, la compania Din cele patru colțuri ale lumii, pentru a încheia un contract. După ce se întâlnește cu unul dintre asociații firmei, Pacôme, este cuprinsă de o senzație neobișnuită, fiind imediat atrasă de el. Cei doi își petrec noaptea împreună, însă dimineața trăiește șocul vieții ei atunci când îl întâlnește pe celălalt asociat, Nicolas.

Șocul îl reprezintă trecutul dintre cei doi. Nicolas este primul iubit al lui Reine care a plecat în India când ea avea douăzeci și doi de ani, unde s-a îndrăgostit de o altă femeie. Însărcinată deja în trei luni cu Noé , cu viața dată peste cap, Reine nu are curajul să-i comunice vestea primului bărbat din viața ei, așa că îi ascunde totul, fără a mai încerca vreodată să ia legătura cu el. Pentru a-și proteja fiul, îi spune că tatăl lui a părăsit-o atunci când a aflat de sarcină.

Acest secret îi distruge toată liniștea vieții fericite pe care o ducea, punând-o într-o mare dificultate. Reine a mărturisit că nu și-a dorit copilul atunci când era însărcinată, dar a renăscut odată cu el atunci când l-a ținut pentru prima dată în brațe. Legătura puternică dintre cei doi a fost motivul pentru care l-a ținut departe de Nicolas: îi era teamă că acesta îi poate lua fiul.

Viața mea tocmai începuse. În inima mea se produseseră parcă două explozii. Prima, ca să oprească ura și dezgustul. A doua, ca să trăiesc din nou. Încetasem să mă mai scufund. Noé mă salvase. Mă născusem odată cu el.

Întâlnirea cu Nicolas, relația cu Pacôme și secretele care se întorc împotriva ei o aruncă pe protagonista noastră într-o adevărată depresie, neștiind cum să se descurce cu situația. Însă Paul și familia ei continuă să fie lângă ea la tot pasul. Finalul poveștii este unui neașteptat, dar cel mai potrivit, din punctul meu de vedere.

Cartea este scrisă la persoana întâi, din perspectiva lui Reine, fiecare personaj fiind conturat într-un mod deosebit. Răsturnările de situație și povestea impresionantă sunt elementele care fac din această carte o lectură cu totul specială.

Titlu: CEEA CE NU POATE FI ASCUNS
Autor: Agnes Martin-Lugand
An apariție : 2019
Editura: TREI
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2511

Alte recenzii de la Agnes Martin-Lugand :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments