Șocant. Tragic. Tulburător.
Nu este un roman care să te menajeze în vreun fel, care să-ți facă vreo incursiune lirică în firul poveștii sau să te pregătească de ce are să urmeze. Te aruncă direct și cu încredere, chiar de la prima filă, în cea mai adâncă apă și te lasă să înveți să înoți. Astfel am trăit povestea Hoțului de cărți a lui Markus Zusak.
E dinamică în acest roman, iar mie îmi place dinamica. E radiație de emoții, cuvinte și culori, împletite între ele în cele mai îndrăznețe forme. Hoțul de cărți e cartea care m-a învățat să observ frumosul: cum este cerul în fiecare dimineață, de exemplu, cât de fluid și de viu curg ideile într-o poveste bună, ce nuanțe îmi pot imagina că au cuvintele ș.a. Asta e partea faină cu o carte deosebită: te învață ceva sau te face să simți ceva. Eu am trecut prin mine toată povestea. Am empatizat cu personajele. Mi-am dorit să le cunosc bine, să știu ce le motivează, ce le stârnește, ce le dă viață. Metamorfozele spirituale prin care trec sunt emoționante și uimitoare.
Autorul a reușit să creeze o lume fantastică, în ciuda tragismului evenimentelor care se petrec, și a folosit pentru aceasta o tehnică și un stil pe care nu le-am mai întâlnit la altcineva. Adevăr brut, nedeghizat, exprimat în fraze scurte. Creează imagini întregi sub ochii tăi – te uiți peste foaie și ai impresia că vezi cuvintele ridicându-se din rânduri, divizându-se în fața ta unele din altele și ctitorind instantaneu și neașteptat propriile lumi. M-am îndrăgostit de stilul de scriere al lui Zusak la fel de mult pe cât de mult a îndrăgit protagonista romanului – Liesel – cărțile.
Acțiunea romanului este plasată în perioada celui de-al doilea război mondial, în Molching, un orășel german din apropiere de Munchen. Aici, Liesel împreună cu fratele ei urmau să fie încredințați unor părinți sociali. În tren, în drum spre noul lor adăpost, Liesel își pierde fratele, iar aceasta va fi doar prima dintr-un șir continuu de drame prin care are să treacă protagonista.
Naratorul – care se întâmplă să fie chiar Moartea! – conferă textului o alură și mai dramatică. Călătoria pe care am făcut-o în compania Hoțului de cărți nu a fost deloc ușoară, în schimb a fost memorabilă. Liesel a fost creată ca un personaj puternic, pe care ororile și schimbările drastice impuse de război nu o înfrâng, ci o călesc, o maturizează, fac din ea o luptătoare pentru ce este corect și bun. Am empatizat cu Liesel. În ciuda cadrului afectat de război în care se desfășoară acțiunea, am fost încrezătoare că eroina va izbuti.
Să rămână în viață, cel puțin.
Or, e atâta tragic și noir în această carte încât vrei să te agăți măcar de ceva. Să crezi, să susții, să speri.
Mi-au plăcut emoțiile pe care mi le-a trezit ”Hoțul de cărți”.
Dacă vă decideți să citiți cartea – așteptați-vă să aveți multe momente de tras adânc aer în piept pe parcursul lecturii. Pentru mine tensiunea a fost la cote maxime când Hubermannii – noii părinți ai fetei – hotărăsc să ascundă în pivnița casei lor un evreu. Și știți ce însemna pentru acea vreme o faptă de genul!
Scriitura lui Zusak e de toată lauda, nu încape dubiu. O să-i iubiți romanul!
Ceea ce vreau să mai spun e că mi s-a întâmplat cu ”Hoțul de cărți” ceea ce i s-a întâmplat lui William James cu „Anna Karenina”: „mă obsedează așa cum nu mi s-a mai întâmplat cu nicio lucrare literară până acum”.
Alte recenzii de la Markus Zusak:
