Recenzie ”Atac la rege” (House of Cards #2) de Michael Dobbs

de | sept. 2, 2017 | Beletristică, Ficțiune, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

-Unii oameni ajung la marginea prăpastiei şi se uită în jos spre ea, apoi fug departe de frică. Nu-şi dau seama niciodată că e posibil să zbori, să te înalţi, să fii liber. Îşi petrec vieţile târându-se de-a lungul vârfului stâncii fără să-şi găsească curajul.

Voi  începe prin a spune că Atac la rege mi-a plăcut mult mai mult decât Culisele puterii. În acelaşi timp, nu pot nega că toată această plăcere s-a datorat schimbării de direcţie ce a precedat evenimentele din Culisele puterii. Dacă cel din urmă nu ar fi abuzat de mârşăvie şi jocuri de culise crude, poate că revanşa din Atac la rege nu mi-ar fi dat o satisfacţie chiar atât de mare.

Nu e nevoie să alergi mai repede decât un leu. Tot ce trebuie să facă un om ca să supravieţuiască e să alerge mai repede decât prietenii lui.

Michael Dobbs își demonstrează talentul de magician în culisele politicii. Fiecare personaj este transformat din jucător în jucărie, fiecare plan devine o arenă a celor puternici. În final însă, câștigă cel alunecos care știe să joace bine atât în fața audienței cât și în spatele acesteia.

-Sondajele de opinie sunt ca nişte globuri de cristal tulburi. Te pot ajuta să vezi viitorul, dar depinde ce întrebări pui. Şi cât de bună e ţiganca pe care-o întrebi.

Urquart a reuşit; este prim-ministru. Toate planurile sale, toate instigările și jocurile făcute i-au adus la picioare îndeplinirea dorințelor mult visate. Însă puterea va cere întotdeauna și mai multă putere așa că este de așteptat ca Urquart să nu se mulțumească cu mai puțin. Noua sa țintă: regele.

Un monarh trăieşti într-o colivie aurită. Dacă este sau nu fericit, depinde de ce alege să privească mai mult: aurul sau grosimea gratiilor.

În paralel cu Urquart, îl urmărim pe David Mycroft, consilierul de presă al regelui, care după douăzeci și trei de ani de căsnicie este părăsit de soție. Aflat în derivă, în fața unui adevăr crud răsărit din minciuna frumoasă în care a trăit, Mycroft alunecă câte un pic în adevărata sa esență. Se îndrăgostește de Kenny și încearcă să așeze lucrurile în așa fel încât regele să nu fie afectat de orientările sale sexuale. Însă va fi așa de ușor având în vedere că picanteriile sunt la mare căutare?

Căsnicia lor nu fusese decât un labirint de cobai în care amândoi duseseră vieţi fără legătură, întâlnindu-se ca din întâmplare înainte de-a merge din nou pe căile lor separate. Acum ea se repezea spre ieşirea.

Într-un final, ne trezim într-un joc al puterii cu cărțile făcute mai mult la vedere. Ben Landless îi va oferi lui Urquart o doză din propriul medicament, demonstrând în același timp că cel ce te ridică te poate la fel de bine și coborî. Urquart va descoperi că jocul la care el era maestru a fost reinterpretat şi frâiele sale au fost luate în stăpânire de o altă mână hulpavă care nu acceptă să fie batjocorită. Iar uneori, sexualitatea poate fi o unealtă potrivită pentru distrugere după cum o va demonstra și Sally Quine.

Hotărâse de mult că, dacă sexul era valuta vieţii, atunci ea îl va transforma într-un activ de afaceri, care să-i deschidă uşile ce altfel ar rămâne închise. Şi bărbaţii puteau să fie nişte proşti de încredere.

În Atac la rege, Michael Dobbs își obligă personajele să-și aducă toate secretele murdare în lumina reflectoarelor unde vor fi dezbătute sârguincios luând pe nepregătite fiecare neavizat. Jocul politic este ridicat la alt nivel, vânătorii devin vânat, iar consecințele propriilor fapte ne vor lovi mai repede decât am putut prevede.

Bineînţeles că am principii. Îmi place să le şterg de praf regulat. Cu o mistrie.

Vă invit să pășiți într-o nouă bătălie politică și să aflați alături de Urquart cum subestimarea dușmanului poate fi cea mai mare slăbiciune a unui om.

Cine se scoală de dimineaţă întotdeauna deturnează ordinea de zi.

Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii RAO.

Titlu: ATAC LA REGE (HOUSE OF CARDS #2)
Autor: Michael Dobbs
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 343
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2793

Alte recenzii de la Michael Dobbs:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 luni, 8 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments