Recenzie „Bal Mascat” de Ionel Teodoreanu

Structurat în 3 părți, volumul ne prezintă viața lui Andi, un tânăr care crește în umbra familiei sale.

Prima parte ne povestește copilăria și relația sa cu cei apropiați. Urmează anii de studenție și cea mai importantă și interesantă parte este cea dedicată maturității și relațiilor cu femeile din viața sa.

Avem în față un roman în care eroul nostru trece prin toate stările importante din viața oricărui om, în care depanăm cele mai profunde gânduri ale unui personaj care se află constant într-o luptă febrilă cu propriile temeri și complexe. Învață să vadă din alt unghi relațiile pe care le construiește de-a lungul vieții.

Andi este un personaj foarte complex, să înoți o zi în imaginile pe care le vede și descrierile sale necesită rezistență.

Titlul cărții nu este unul întâmplător, el fiind mereu substituit de comparațiile și dezgustul pe care le simte Andi pentru orașul în care a crescut, Iași, dar și a firii oamenilor care îl înconjoară, cel de a purta o mască chiar și față de cei dragi. Pe tot parcursul lecturii simțeam frica lui, al altor personaje, de a nu fi descoperită adevărata față, identitate, cea a caracterului, a sentimentelor, din cauza viselor neîmplinite, împărțirea între 2 femei, simțul inferiorității față de tatăl său.

Un roman – poezie, o poveste care te perindă prin toate culorile vieții. Stilul lui Teodoreanu este cu adevărat unul inconfundabil, cu substrat în orice afirmație sau gând, în orice trăire sau dezgust. Am ajuns spre un final neașteptat.

Este genul de roman în care fiecare rând îl trăiești cu intensitate, pentru ca la urmă să te lase răvășit.

Un roman despre redescoperire, recăpătarea echilibrului interior, despre momentul când închizi ochii și realizezi că suferința poate să se termine, luând o decizie simplă „regăsirea de sine”, acceptarea propriei măști.

Realist, captivant, „Bal mascat” vă va oferi momente de furie nemărginită, eu așa l-am simțit.

Nu îl recomand romanticilor incurabili, nu are dulceața necesară.

Veni, vidi, vici -asta face Teodoreanu, un cuceritor, un iubit, un scriitor al tristeții române.

Mi-am pus și eu o mască, cea mai stridentă pe care o pot desena.