Recent am citit “La Medeleni” și prinsă în iureșul sentimentelor de dragoste și melancolie atât de frumos răspândite de opera lui Teodoreanu, mi-am zis că trebuie să mai citesc ceva de la autor. Da, nu mă pot sătura de Teodoreanu. Atât de frumos scrie, că de acest tip de lectură nu ai cum să te plictisești sau să zici că e prea mult.
Romanul este compus din trei părți distinctive: copilăria lui Andi, adolescența și maturitatea sa. Îl descoperim pe Andi în copilărie, un copil ce crește într-o familie care îi impune și lui luarea unei măști, tăinuirea sentimentelor chiar și față de cei apropiați.
În adolescență Andi este un tânăr care reușește să se desprindă de mediul său familial și deci să vadă cu alți ochi familia din care vine. Simte la un moment dat dezgust față de balul mascat Ieșean care îi aduce doar nenorociri.
Îl însoțim pe Andi și la maturitate, în lupta cu mediul din care face parte, dar mai ales cu sine însuși. Este într-o continuă căutare de sine și atunci când crede că s-a dezbrăcat de prejudecăți și frici, este înghițit de mediul său.
Din primele pagini ale romanului, aveam impresia că recitesc “La Mendeleni” scena cu cei trei copii în tren, m-a dus cu gândul la protagoniștii celuilalt roman. Însă, cu cât am avansat în istorie am realizat că punctul comun între cele două romane rămâne a fi Iașul și moldovenii. Personajele de aici au trăsăturile lor distinctive ce le fac unice față de alte personaje din literatură.
Să începem cu Duduia, personajul antipatic al romanului. Ea reprezintă prototipul doamnei din “înalta societate” în a cărei case vin alte doamne cu fițe pentru a socializa. Și deși toți o admiră și o privesc precum un model, aceasta nu poartă decât o mască și se prezintă mereu doar într-o lumină favorabilă ei.
Cât despre Andi, mi-a stârnit sentimente amestecate. La început mi-a plăcut de el, i-am admirat copilăria/tinerețea, inocența, apoi am simțit milă pentru el, pentru a-l detesta spre sfârșit. Dar poate că nu este vina lui pentru felul în care și-a construit caracterul. Este până la urmă produsul mediului din care a luat naștere, a balului mascat Ieșean.
Desigur personajul îndrăgit de către toți, de mine inclusiv, este Ștefana. Ea reprezintă puritatea, sinceritatea, dar în același timp un om fără mască care nu poate participa la un bal mascat. Îi suntem alături în procesul de adaptare alături de familia soțului, o familie falsă pentru care contează doar aparențele și ce zice gura lumii.
Ștefana era altfel: ea moștenise de la tatăl ei un suflet drept, curat, onest.
Pentru Ștefana, adevărul, sinceritatea nu erau un efort, nu însemnau un act de eroism: sinceritate și adevărul erau atitudinea ei firească.
Pentru el, însă, sinceritatea și adevărul erau un dureros efort.
Una dintre principalele teze dezbătute de Teodoreanu în acest roman este dacă poate un cuplu atât de diferit să supravețuiască. Vă las să descoperiți deznodământul citind această carte de o frumusețe rară.
Alte recenzii de la Ionel Teodoreanu:
