L-am descoperit pe Teodoreanu prea târziu, însă cum zice zicala “mai bine mai târziu decât niciodată.” De altfel nu știu dacă îl îndrăgeam la fel de mult dacă îl citeam prin adolescență.
M-a cucerit din primele pagini. Am înțeles că este un scriitor pe placul meu și pentru inima mea. Ce scriere frumoasă! O lectură scăldată în parfumul florilor de tei.
Citind acest roman de o frumusețe poetică rară, efectiv am simțit mireasma teilor care mă inundă. O carte scrisă cu o măiestrie deosebită. Teodoreanu a știut să taie și să șlefuiască diamantul în așa fel încât să scoată la iveală o sclipire inegalabilă a textului.
Chiar de la prima pagină cititorul este introdus într-o poveste de dragoste mai puțin ordinară dintre un profesor, Catul Bogdan, și o absolventă deosebită, Luli-boy.
Catul Bogdan, profesor universitar și scriitor, călătorește cu trenul unde o întâlnește pe Luli, o fată de 18 ani, de care se îndrăgostește. Soarta îi aduce iarăși față în față atunci când Catul se dovedește a fi examinator la proba de bacalaureat al tinerii. Nu trece mult timp și nunta celor doi este planificată.
Și cu cât avansăm în mrejele dragostei aduse de înflorirea teilor, ne lăsăm copleșiti și cuceriți iremediabil.
Simți nevoia de a te scălda în melodie și frumos? Ionel Teodoreanu îți oferă acestă posibilitate.
Indubitabil, recomand!
Crezi tu că un de viață fericită alături de tine și cu tine și câteva vacanțe înseamnă o provizie eternă?Numai cămilele beau o dată pentru o lună de privațiune. Dar oamenii și mai ales femeile tinere au nevoie de viață mereu. Anul vostru de fericire i-a dat poftă de viață, nu dorința de-a deveni babă cu amintiri la gura sobei. Spune tu: o mai auzi râzând?
Nu vreau să te copleșesc, să-ți limitezi viața numai la mine. N-aș avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ți cer decât dragostea ta. Aceea e a mea și numai a mea. N-o împart cu nimeni. Așa cum nici tu nu vei împărți cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste ești liber de-a trăi așa cum crezi. Prietenii tăi, profesia ta, scrisul tău, capriciile tale îți aparțin. Nu-ți cer niciun sacrificiu. Vrei să te retragi la tine în birou, retrage-te. Vrei să meditezi singur, meditează. Vrei să fii numai cu bărbați la Club, du-te. Fii alături de mine, așa cum ai fost înainte de a mă cunoaște.
Acesta era blestemul: singurătatea regăsită în iubire, altfel decât în lupta vieții. Iubești și ca să nu fii singur, ca să te însoțești. Dar iubind te îndrăgostești de altcineva decât de omul real și plenar – trecut, prezent și viitor, pe care crezi că-l ai prin gestul de cuprindere și însoțire, al dragostei.
Omul e un țesut de contradicții și absurd.
Alte recenzii de la Ionel Teodoreanu:
