Un pariu pe soartă este primul volum dintr-o serie de nouă cărți, intitulată Familia Mac Gregor (în engleză – The MacGregors).
Despre autoare, din punctul meu de vedere
Mulți dintre cei care mă cunosc, știu deja că Nora Roberts este una dintre autorii străini pe care ador să îi citesc. (Am citit peste 70 de romane și am în bibliotecă 126 dintre cărțile ei).
Nora are deja peste 200 de romane publicate. Ador la ea faptul că este capabilă să abordeze mai multe genuri literare, și o face bine. Însă, asta nu înseamnă că absolut toate cărțile ei sunt bune.
O bună parte din ele îmi dau impresia că sunt „romane în serie” sau „scoase pe bandă rulantă”. Sunt lipsite de substanță și nu îmi transmit nimic. Scrise doar pentru cantitate, nicidecum pentru calitate.
O observație personală vizavi de această autoare este că, cu cât cărțile ei au mai multe pagini, cu atât sunt mai reușite și merită citite. Cu cât sunt acestea mai subțirele, par telenovele pe repede-‘nainte.
Un pariu pe soartă – scurt sinopsis și păreri mult prea personale
Ideea mi s-a părut atât de asemănătoare cu alte cărți romantice, încât am avut impresia că recitesc povestea.
Serena este o tânără dintr-o familie indecent de bogată, fiică a unui renumit magnat – Daniel MacGregor. Aceasta a primit o educație aleasă, nelipsindu-i ceva vreodată.
Oarecum sufocată de toate responsabilitățile pe care le are ea, alege să facă o pauză de la studii și se angajează ca dealer la cazinoul unui vas de croaziera. Dorința ei este să aibă ocazia să cunoască oameni de pretutindeni, făcându-și un obicei din a-i studia.
Aici ea îl întâlnește și pe Justin Blade. Vă cruț de numeroasele epitete și descrieri despre această persoană, care apar în destul de multe pagini. (Atât de trași la indigo sunt bărbații din astfel de cărți, încât mă miră faptul că majoritatea femeilor acceptă să se mărite cu opusul acestora, și anume, cu bărbații noștri cei de toate zilele, cu burtică, unii mai scunzi, și absolut toți incapabili să ghicească starea în care suntem uneori, noi, femeile🙃)
Acest Justin se pare că nu cunoaște sensul cuvântului „Nu”, este mult prea arogant și chiar impertinent. Totuși Serena se îndrăgostește de el și de aici se complică ușor firul acțiunii, mai ales când ea află despre implicarea tatălui ei.
Adesea scenele și descrierile ne sunt redate în termeni specifice jocurilor de cazinou, în special fiind amintit Blackjack, idee ce chiar mi-a plăcut. Asta a fost acel „ceva” ce a diferențiat puțin povestea față de altele.
Prin urmare, romanul nu este unul nereușit. Este scris frumos, tipic Norei Roberts, apar dialoguri cu un umor rafinat, de asemenea specific autoarei, avem și un oarecare suspans… în concluzie, nu este o carte rea. Dar pe mine, după atâtea zeci de cărți citite de la ea, nu m-a convins!… Pentru că știu bine ce poate!
Alte recenzii de la Nora Roberts :
