Aruncă o privire înapoi, îi trimise o sărutare miresei, apoi coborî treptele ca să-și urmeze destinul este finalul cărții Iubire peste timp scrisă de Nora Roberts.
Știu e genul acela clișeistic de poveste de dragoste și inițial nu m-am agitat foarte tare să o citesc. Dar, după primele pagini am început să îmi conturez o imagine, curiozitatea mea a prins viață.
Hope, directoarea hanului deținut de familia Montgomery, este o femeie împlinită din punct de vedere profesional dar nu este mulțumită în privința dragostei. Însă nu o deranjează foarte tare acest aspect, sau cel puțin încearcă să se eschiveze, afundându-se în muncă și concentrâdu-se pe evenimentele ce urmează să aibă loc la han.
Cele mai bune prietene ale ei, Avery și Clare, sunt împlinite din toate punctele de vedere iar fericirea li se citește pe chip. Avery urmează să își deschidă un nou restaurant și să se căsătorească cu unul dintre cei trei frați Montgomery, Owen. Clare, soția lui Beckett, află că este însărcinată cu gemeni.
Ryder rămând singurul burlac al familiei, tipul dur, lipsit de blândețe axat pe construirea sălii de fitness și pe găsirea de noi proiecte de lucru.
Între Hope și Ryder se dezvoltă o relație bizară. Chiar dacă atracția dintre ei poate fi ușor observată, cei doi o neagă cu desăvârșire. Însă ce se întâmplă când anumite evenimente din trecutul ei o urmăresc în Boonsboro, la han? Vulnerabilitatea ei îi trezește latura sensibilă a lui Ryder.
Alte detalii nu vă maid au, trebuie să le descoperiți.
De fapt, încă un detaliu interesant al cărții este că există o latură puțin SF, adică se vorbește despre prezența unei fantome.
Îi plăcea liniștea de la ora aceea și felul în care felia de lună, care încă nu își închisese socotelile cu noaptea, se ivea printre copaci este citatul meu preferat din carte, cred că expresia felia de lună îmi place foarte mult și trebuie să o țin minte, pentru viitoare compuneri.
Alte recenzii de la Nora Roberts:
