Recenzie „Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky

de | sept. 18, 2017 | Dragoste, Ficțiune, Ficțiune pentru Adolescenți, Jurnale, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

„Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky este una dintre cele mai sincere lecturi de care am avut parte în ultima perioadă şi sunt tare fericită că am avut ocazia să o citesc şi să o savurez. Nu am văzut filmul şi nici nu îmi doresc, deoarece cartea este perfectă şi nu vreau ca o adaptare să îmi schimbe perspectiva mea asupra ei.

Intră în lumea lui! Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime. Prins între dorinţa de a şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat „melodia perfectă” a unei „călătorii perfecte” în care „să se simtă infinit”.

Charlie este personajul principal, un adolescent normal care îşi exprimă sentimentele în scris şi le adresează unui prieten imaginar sub formă de scrisori. Toată acţiunea are loc în primul an de liceu, atunci când Charlie îşi face primii prieteni şi păşeşte în universul complicat al vieţii de liceu, unde precum bine ştiţi, doar cei puternici reuşesc să nu se lase afectaţi. Îşi face doar 2 prieteni în această perioadă, Patrick şi Sam şi se îndrăgosteşte de amândoi. Charlie este pasiv, nu se implică în multe lucruri, fiind o fire mai retrasă, timidă, dar şi un copil foarte inteligent şi care îţi inspiră un sentiment de grijă faţă de el.

Practic Charlie mi se destăinuie, „prietenul imaginar” fiind eu, cititorul. Ştiu, sună ciudat, dar aşa este. Aflăm despre familia sa, despre oamenii care l-au părăsit, despre pasiunile sale, despre dorinţele cele mai ascunse şi despre lucrurile care îl fac fericit şi cele care îl sperie.

„Jurnalul unui adolescent timid” este exact aşa cum sugerează titlul, cu o acţiune aparent simplă, dar încărcată de mesaje şi de învăţături, care pentru mine au contat mult. Mi-a plăcut foarte mult Charlie şi am avut acel instinct de a-l proteja şi de a-l ajuta să treacă pentru traumele sale. Recomand din suflet cartea şi o consider o lectură motivaţională, cu un puternic impact asupra celor care o citesc.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE targulcartii.ro

Titlu: JURNALUL UNUI ADOLESCENT TIMID
Autor: Stephen Chbosky
An apariție : 2013
Editura: TREI
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4922

Alte recenzii de la Stephen Chbosky:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 8 luni, 4 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
❝ Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu. ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments