Cartea „Regina Damnaților” este un roman bun, plin de acțiune și suspans, dar nu pe gustul meu. Din punctul meu de vedere – are de toate. Pe alocuri acțiunea este monotonă, cu toate astea, mare parte din carte este scrisă într-un ritm alert, abordând multe idei care se suprapun, având adesea o poveste în altă poveste. Sunt curioasă să urmăresc ecranizările la această serie. Deși, dacă nu am prea putut rezona cu ideile cărților, mă îndoiesc că îmi vor plăcea filmele.
Cartea „Regina Damnaților” este fragmentat în șase părți
Romanul este împărțit în șase părți, fiecare dintre ele aducând detalii despre unii vampiri și istoria fiecăruia.
În prima parte descoperim povestea mai multor personaje, toate având în comun visele cu și despre gemene. Unii dintre ei vor afla la un moment dat că Lestat a trezit-o pe Akasha, mama tuturor vampirilor, cu muzica lui. Mi s-a părut expirată dorința acesteia din urmă, de a stăpâni lumea, cu orice preț. Din acest punct, tot romanul mi-a părut o glumă macabră.
Partea a doua a cărții continuă relatarea istoriei altor vampiri și ne transpune în mijlocul concertului lui Lestat. Mai multe evenimente din această scenă au ridicat volumul suspansului la cote destul de mari. Cel puțin pentru mine.
În următoarele două părți aflăm mai multe despre Akasha și despre planurile pe care și le face aceasta pentru a-și împlini dorința de a stăpâni lumea. Ea are de gând să omoare 90% din populația bărbaților, convinsă de faptul că fără ei, lumea va fi lipsită de violență și de războaie. Nu am avut cum să nu râd la această fază. Dar să zicem că de vină pentru o astfel de mentalitate, ar fi vremurile pe care le-a trăit. Sper, totuși, să nu găsesc o asemenea idee într-un roman contemporan.
Akasha încearcă să convingă mai mulți vampiri să i se alăture, ceea ce provoacă anumite discuții și scene destul de greu de asimilat.
Ultimele părți ale romanului ne poartă în Florida, în „Insula Nopții”, unul din locurile lui Armand. Păreri, concluzii, discuții și apoi fiecare își vede de drum. Lestat și Louis au în sfârșit momente de o oarecare tihnă, ajung la Londra și petrec timp împreună.
O carte bună, dar nu este pe gustul meu
Și în acest roman mi-a plăcut mult felul cum este perceput secolul 19, de data aceasta prin ochii Akashei. Dar, per total, nu mă prinde genul acesta de povești. Cartea nu este scrisă rău! Din contra! Nu am nimic de obiectat la acest aspect. Dar nu este pentru mine. Recomand seria, totuși, celor care iubesc stilul horror și cărțile cu vampiri.
Adevărul e că numai sufletul omenesc este în stare să tindă spre perfecţiune peste secole, doar oamenii învaţă din faptele trecutului cum să iubească şi cum să ierte.








