Kathryn Erskine dă dovadă de un real curaj în ceea ce privește cartea ei, intitulată Pasăre cântătoare, reușind să contureze cu o delicatețe și cu o sinceritate aparte protagonista acestei frumoase povești, pe numele ei Caitlin. Acest personaj este unul aparte, care la prima vedere poate fi chiar foarte dificil de înțeles. Discutăm în acest caz despre o puștoaică ale cărei gusturi nouă ni se pot părea bizare: pentru ea lucrurile pot fi doar de două feluri- albe sau negre, nu se sfiește să spună tot ce îi trece prin cap, iar mâncarea niciodată, dar niciodată nu trebuie să i se amestece în farfurie pentru că, altfel, totul poate să se transforme într-un episod plin de confuzii pentru ea.
Doamna Brook spune că oamenilor le este greu să mă înțeleagă pentru că am Asperger, așa că eu trebuie să depun un efort suplimentar ca să-i înțeleg pe ei, și asta înseamnă să exersez cu emoțiile. Aș prefera să exersez cu desenatul.
Pagină după pagină, te vei lăsa condus de micuța Caitlin în universul ei interior, plin de emoții, de întrebări și de concluzii la care ea însăși a ajuns.
Golul imens lăsat de plecarea fratelui ei Devon, ca urmare a unui tragic eveniment, va pune în mișcare orice gram de energie al acestei fetițe, care va dori să ajungă să cunoască înțelesul adevărat al cuvântului împăcare. Oare după ce îl va afla se va mai limita doar la alb și negru?
-Spune ceva drăguț, zice tata.
Când tata vorbește printre dinți, e foarte serios. N-o să mă lase să plec până n-o să spun ceva drăguț. Încerc să mă concentrez. Mă holbez la ureche. Ce pot să spun să fie drăguț? În sfârșit îmi dau seama și spun:
-Nu cred că ești dezgustător doar pentru că-ți iese păr din ureche.
Așadar, lasă-te purtat de emoția pură a unor gânduri aparent neînțelese, dar cu o semnificație aparte, dacă vei căuta să le cunoști cu adevărat!
-Ce?
-Viața e specială.
-Vrei să spui că…adică nu doar eu sunt specială? Toată viața e?
-Da.
Cred că vestea bună e că toată lumea trebuie să suporte că e specială, pentru că toată lumea e în viață.