Recenzie “Călătoria către sine” de Irvin D. Yalom

de | iun. 13, 2022 | Dezvoltare Personală, Educație, Memorii, Recenzii cărți

Irvin D. Yalom, născut într-un cartier rău famat din Washington, într-o familie de emigranți evrei, a reușit să depășească dificultățile întâmpinate în copilărie și să îmbrățișeze o carieră de succes.

El avut ocazia să aleagă între mai multe ramuri ale medicinii și a ales psihiatria. Întrucât simțea că metodele de tratament descoperite până la acea vreme nu erau suficient de cuprinzătoare, a decis să efectueze propriile cercetări. A pus bazele mai multor grupuri și a făcut trecerea de la terapia individuală la terapia de grup.  Și-a direcționat majoritatea timpului în această direcție, iar observațiile și concluziile lui au ajuns să fie publicate și s-au bucurat de mare succes.

Volumul “Călătoria către sine” ne dezvăluie diverse aspecte din copilăria autorului, evoluția educației, dezvoltarea carierei. Deși nu a avut o legătură strânsă cu părinții, Irvin a dezvoltat și consolidat o frumoasă relație cu soția lui. Pasionată de propria activitate și dedicată carierei (a dat doctoratul în literatura compartă în anul 1963), Marilyn a înțeles nevoia soțului de a călători în interes de serviciu și l-a însoțit în lumea largă. Ca să existe un echilibru în familie, vacanțele se divizau: o jumătate din timp mergeau în locurile solitare alese de Irvin, iar în cealaltă perioadă – în locurile aglomerate care erau pe placul soției.

Nu uit niciodată cât de norocos am fost să o am pe Marilyn în viaţa mea încă de când aveam cincisprezece ani. Ea a ridicat nivelul gândirii mele, mi-a stimulat ambiția și mi-a oferit un model de graţie, generozitate şi dedicare faţă de viaţa intelectuală.

Cartea parcurge etapele întregii vieți ale lui Irvin D. Yalom până la vârsta de 85 de ani. Unele capitole sunt dedicate profesorilor care l-au apreciat sau l-au provocat să iasă din zona de confort. În alte capitole sunt inserate aspecte din viața profesională sau din viața personală, aflăm detalii despre vizite de familie, despre studiile inițiate alături de colegi sau despre ședintele lui de terapie.

În acest volum Irvin D. Yalom ne povestește cum a ajuns să scrie, dar prezintă și conjuncturile specifice fiecărui volum publicat. Pe alocuri sunt inserate citate din cărțile sale, astfel încât cititorul care nu le cunoaște să își facă o idee despre conținutul acestora.

“Călătoria către sine” de Irvin D. Yalom poate fi citită cu plăcere de orice cititor, dar cred că pasionații de psihologie o vor savura.

Titlu: CĂLĂTORIA CĂTRE SINE
Autor: Irvin D. Yalom
An apariție : 2017
Editura: VELLANT
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 11785

Alte recenzii de la Irvin D. Yalom :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 1 lună și a scris până acum 83 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments