Unul dintre tilurile cele mai importante ale ultimului deceniu, Minunea este o meditaţie despre bunătate, curaj și acceptare, scrisă cu sensibilitate și umor.
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. „Nu judeca după aparenţe“ pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul Prinţ: „Bine nu se vede decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.“
Însă, pentru mine, diformitatea lui facială nu a contat foarte mult. Copilul acesta este unul foarte exemplar şi care să fim sincer, îl găsim cam rar în şcoli. Cu un simţ al umorului dezvoltat, o armura de fier şi o sabie laser, se crede pregătit pentru primele lui experienţe la şcoală. Aşteaptă să îşi facă nişte prieteni pe viaţă, să îşi trăiască viaţa minunată şi să îşi croiască nişte aminturi frumoase care îl vor bucura pe Viitorul Auggie. Însă pe moment, este prins între ciocan şi nicovală. Copii îşi bat joc de înfătişarea lui, de felul lui de a fi şi pentru că este un şoarece de bibliotecă. M-am regăsit foarte mult în persoana lui, şi eu sunt un şoarece de bibliotecă care nu iese din casă nici să o tai, fata care ia note bune orice ar fi chiar dacă clachează şi cel mai important, cea care încearcă să nu facă prea multe probleme. Însă am un fel de defect pe care Auggie nu îl are: te toc la cap dacă începi să vorbeşti cu mine de nu-ţi mai vine să te bagi în seamă în niciun fel de situaţie.
Dar vorbim de Auggie, nu de mine, aşa-i? Cum e fiecare şcolar, îşi doreşte să aibă prieteni care să îl înţeleagă. Având în vedere că are o malformaţie, este mai greu pentru el. Asta nu îl opreşte sub niciun chip. Este sigur pe sine că va găsi un băiat care împărtăşeşte aceleaşi hobby-uri cu ale sale. Acela este Jack Will.
Cel mai interseant lucru privind această carte este că este împărţită pe mai multe părţi care urmăresc diferite personaje. Cred că preferata mea a fost cea a surorii lui August, Via. Are o vârstă foarte apropiată de a mea şi m-am regăsit şi în caracterul ei. Viaţa de liceu e mult mai problematică, m-a ajutat să înţeleg că îmi va fi greu, dar va merita la sfârşit această parte din viaţa mea.
Şi totuşi, ce a fost atât de minunat la această carte încât i-am dat 5 stele?Păi, motivul principal a fost subiectul central, malformaţiile lui Auggie. Cartea mi-a arătat că până şi un copil cu „nevoi speciale” poate fi foarte inteligent, special, comic dar şi prietenos. Până la urmă, nu ar trebui să caracterizăm copii astfel. Toţi au aceleaşi drepturi, aproximativ aceleaşi pasiuni şi tuturor le place să se joace, să fie activi. Apoi, al doilea rând ar fi cum toată lumea a fost împotriva acestui copil exemplar, dar el nu s-a lăsat. A vrut să meargă la şcoală, să se exprime. Şi nu în ultimul rând, familia lui minunată şi suportivă m-a lăsat cu gura căscată. Sora lui îl iubeşte foarte mult, mama lui şi tatăl lui îl iubesc iar prietenii lui îl susţin necondiţionat.
Aşa ar trebui să fie viaţa fiecărui copil cu malformaţii. Ar trebui să ne străduim cât de mult poribil să îi integrăm pe copii în societate şi să fim oameni cu ei, nu să ne purtăm urât.
Vă informez că în următoarea lună va apărea şi filmul bazat pe această carte, pe care de-abia aştept să îl vizionez (doar ca să ştiţi, am lăcrimat la trailer 🙂 )!
Sper că prin această recenzie voi deschide ochii măcar câtorva persoane care vor încerca să ducă mesajul mai departe. Vă recomand cartea din toată inima mea <3 .
Vă las cu replica binecunoscută a lui Auggie din film:
„Dude, this is after plastic surgery.It takes a lot of work to look this good!”