Magia lucrurilor simple este un roman contemporan reușit. Este o lectură simplă, care reușește să atragă atenția cititorilor asupra subiectului sensibil pe care îl dezvoltă. Reușește să se axeze pe mai multe subiecte din care realizează o imagine de ansamblu despre iubire, prietenie, familie și independență.
Estelle Laure are un stil de a scrie armonios. Cartea nu pare să se axeze doar pe o singură temă, așa că le combină foarte plăcut pe toate și dă viață unor personaje destul de realiste în care te poți identifica rapid.
Lucille este o adolescentă care la vârsta de 17 ani este nevoită să aibă grijă de membrii familiei care i-au mai rămas alături. Adică de Wren, sora sa mai mică. Recunosc că am reflectat ceva timp asupra părerii mele despre Lu. Ceea ce gândea nu corespundea cu acțiunile sale. În noaptea care i-a schimbat viața, prin modul în care autoarea i-a pus gândurile pe foaie, îmi dădea impresia unei copile mult mai mici. Apoi am realizat că de fapt făcea cumva legătura între intensitatea acelei întâmplări și efectul pe care l-a avut asupra ei. Ne făcea mult mai clar faptul că personajul evoluează.
Relația dintre Lucille și Wren este atât specială, cât și sensibilă. Pentru o fetiță, ideea de a fi părăsită de ambii părinți o poate afecta extrem de tare, și m-am bucurat că autoarea a insistat cu detaliile asupra legăturii dintre ele două.
Vorbind despre relatii cu alte personaje, Lu are o prietenă foarte bună care îi știe situația și o ajută puțin să păstreze lucrurile sub control și să fie cât mai ferite de ochii curioșilor care știu povestea cu tatăl ei și care întreabă de mamă.
Eden știe prea bine că viața este pentru mine ca o pernă care mă sufocă. Iar cel care ține perna în mâinile sale mă lasă să respir doar atât cât să nu mor. Am uitat că – atunci când sunt cu ea – reușește să dea perna la o parte, lăsându-mă să văd tot ce se petrece în jurul meu.
Și mai este… povestea de dragoste. Drăguță, dar nu foarte impresionantă. Aș fi nedreaptă să vorbesc despre ea cu niște cuvinte mărețe, atâta timp cât nu sunt reprezentative și cât timp cred că nici autoarea nu a vrut să impresioneze cu relația dintre Lu și Digby.
Cartea pur și simplu te face să te atașezi de personajele principale. Te face să suferi cu și pentru ele. Să-ți dorești să le poți ajuta. Apoi să te gândești la cazuri reale, să ajungi să vezi lumea din jurul tău cu alți ochi. Să-ți dorești să fii mai bun și să prețuiești ce ai.
Pentru că exact ca în titlu, Lucille realizează cât de neprețuite sunt lucrurile micuțe. Ce magie aduc. Câte griji îți pot lua de pe suflet, chiar și pentru un moment.
Este o lectură ușoară și foarte plăcută.