Am descoperit-o pe Svetlana Aleksievici citindu-i cartea, poate cea mai cunoscută, Războiul nu are chip de femeie, apoi am continuat cu Ultimii martori, ambele m-au impresionat până la lacrimi dar n-am crezut că Soldaţii de zinc va fi şi mai şocantă, tulburătoare, de neuiat.
Trebuie să pornim de la faptul că oamenii sunt niște animale și că natura asta de animal e acoperită de o pojghiță foarte subțire de cultură – niște mofturi. Ah, Rilke ! Ah, Pușkin! Vita iese la iveală fără întârziere. Cât ai zice pește… E de ajuns ca omul să se teamă pentru sine, pentru viața lui. Sau să pună mâna pe putere. Cât de puțină. Doar o fărâmă!
Solaţii de zinc prezintă unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: războiul din Afganistan 1979-1989. Autoarea relatează într-un mod sincer, dureros, cu impact puternic şi răscolitor acest război, prin relatările cutremurătoare ale soldaţilor care au luptat acolo, ale mamelor care şi-au pierdut copii în Afganistan şi a câtorva femei care au participat pe diferite posturi.
Nimeni nu o să vă spună ce zace sub pământ, ce adevăr. Vii cu medaliile, morţii cu legendele- şi tuturor le e bine aşa.
Războiul e ca viaţa de aici… Totul e identic, doar moarte e mai multă acolo… Slavă Domnului, eu am acum o altă lume, care a înlocuit războiul. Lumea cărţilor, a muzicii- asta m-a salvat. Nu-mi pot închipui să fiu invitat în vreo şcoală şi să povestesc despre război, despre cum din omul încă incomplet format care eram m-am transfomat într-un ucigaş – şi încă ceva pe deasupra, ceva care nu voia decât să mănânce şi să doarmă. Îi urăsc pe „afgani”.
Au plecat într-un război necunoscut din dorinţa de a lupta sau trimişi pentru a face acest lucru şi s-au întors cu sechele pe viaţă sau spre durerea nesfârşită a mamelor lor în sicrie sigilate de zinc. Soldaţii au venit fie mutilaţi de război: fără mâni, fără picioare, orbi, fie mutilaţi sufleteşte: cruzi, dependenţi de droguri, alcoolici, imposibili a se adapta şi integra în societate.
Cel mai tare m-au impresionat relatările mamelor, durerea pierderii lor, unele au prevestit sau au simţit sfărşitul propiului copil şi au rămas goale pe dinăuntru ducându-şi existenţa mai departe între serviciu şi drumurile dese la cimitir.
Adevărul l-a costat întotdeauna scump pe cel care îl rosteşte.
Autoarea a fost dată în judecată pentru relatările făcute în această carte, pentru că ar fi dat o altă nuanţă mărturiilor primite de la cei care i-au povestit despre război, sugerând un portret nepotrivit soldatului „internaţionalist”.
Războiul va continua atâta vreme cât ne bântuie minţile rătăcite. Pentru că el nu este, de fapt, decât urmarea inevitabilă a răutăţii şi veninului care s-au strâns în sufletele oamenilor…
Lectură plăcută !!!
Alte recenzii de la Svetlana Aleksievici:
