Arthur Golden, autorul romanului Memoriile unei gheișe, deși s-a născut în Tennessee, s-a specializat în arta japoneză și are o diplomă în istoria artei obținută la Harvard. Romanul său de debut, „Memoriile unei gheișe” este unul dintre bestsellerurile secolului XXI. Numărul unu în topurile din Europa și America, romanul a fost tradus în peste 35 de limbi.
Cartea prezintă viața lui Chiyo, o fată dintr-o „căsuță cherchelită” dintr-un micuț sat japonez de pescari. Micuța Chiyo și sora ei mai mare, Satstu, nu duc deloc o viață ușoară. Cu o situație materială grea, un tata bătrân și o mamă bolnavă. Situația celor două se schimbă radical când Chiyo îl cunoaște pe domnul Tanaka, un afacerist local.
Romanul debutează cu o invitație adresată cititorului: „Să ne închipuim că noi doi am sta într-o încăpere liniștită, cu vedere spre grădină, sporovăind și sorbind din ceștile cu ceai verde, povestind ceva care s-a întâmplat cu multă vreme în urmă…”.
Întâlnirea cu domnul Tanaka este ceea ce Chiyo numește „cea mai frumoasă după-amiază din viața mea și totuși, cea mai nefericită.” De ce afirmă personajul acest lucru?
Ceea ce pare la început un blestem pentru micuța Chiyo, devine treptat o binecuvântare. Cititorul, la fel de neștiutor precum aceasta, este inițiat treptat în arta gheișelor. Romanul abundă în descrieri ale tradițiilor și explicații. Este, pe lângă o poveste, o carte plină de informații despre viața acestor femei, despre care majoritatea dintre noi știm mult prea puțin. Ce este o gheișă, care este procesul de formare sau cum se desfășoară o zi din viața uneia sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le poți afla citind romanul.
Tocmai din acest motiv, cartea poate părea plictisitoare pentru cititorii care vor doar o poveste, nu și un background cultural al acesteia. Detaliile pot fi un impediment în lectură pentru cititorul neobișnuit cu acest tip de literatură.
„Memoriile unei gheișe” este, în orice caz, una dintre cărțile pe care merită să le citești într-o viață, alături de operele clasice ale literaturii universale, marii clasici români sau cărțile premiate cu Nobel.
Romanul are și o ecranizare din anul 2006, în regia lui Rob Marshall, care a primit premiul Globul de Aur, trei premii Oscar și trei premii Bafta.









…Frumos! In fraze putine sunt surprinse principalele coordonate de interes imediat si de estetica ale cartii…Si mie mi-a ramas in memorie expresia „casa cherchelita”, de o plasticitate formidabila, folosind-o uneori, pentru forta ei sugestiva, in limbajul colocvial cotidian. Nu subscriu ideii ca romanul poate parea plictisitor prin abundenta de detalii despre traditia japoneza – oricum, mie nu mi s-a parut! – , mai ales ca astfel de amanunte si imagini dintr-o cultura exotica, pentru noi, nu ne sunt oferite la tot pasul (am mai intalnit astfel de descrieri detaliate in „Shogun”). Sincer, mie mi-a placut mai mult cartea decat filmul,… Read more »
Încerc să fiu cât se poate de obiectivă când spun că pot exista cititori cărora să nu le placă descrierile despre cultura japoneză. Ideea e că nu vreau să vin cu ideea că o carte este genială și să conving pe cineva să o citească, iar apoi respectivul să-mi reproșeze că a avut prea multe detalii sau a fost nu știu cum. I-am căutat un punct slab ca să marchez obiectivitatea prezentării. Ecranizarea nu mi-a plăcut nici mie.
O carte frumoasa.Mie mi-a placut si cartea si filmul.