Deciziile pe care le luăm ne croiesc destinul.
Am citit cele două romane ce au ca subiect drame legate de război ale Rutei Sepetys și m-au marcat și captivat în egală măsură. Adio, New Orleans este total diferit ca subiect de romanele anterioare, dar mi-am dorit foarte mult să-l citesc când am aflat unde are loc acțiunea. Am o viziune foarte romanțată a New Orleans-ului secolului trecut, mare parte construită cu ajutorul romanelor fantasy ale Annei Rice (Cronicile Vampirilor și Vrăjitoarele Mayfair). Mi-aș fi dorit ca Ruta să pună accent pe descrierile orașului și pe atmosferă mai mult, dar și așa am regăsit parfumul specific de Louisiana – leagăn al jazzului, port de contrabandă, piață de sclavi, străduțe colorate însuflețite de festivalul Mardi Gras, arhitectura impozantă a conacelor cu coloanele lor albe și terasele înecate în flori de magnolie, ce te duc cu gândul la glasul negrilor pierduți pe plantațiile de bumbac, izul de mistic și ocult. Recunosc că având în vedere toate aceste legende ce plutesc în jurul orașului, mă așteptam la o poveste axată pe segregație rasială sau contrabandă. Mi-aș fi dorit o acțiune mai complexă, personajele și poveștile lor mai bine dezvoltate și mai multă claritate și tenacitate în construirea anchetei privind crima. Dar, per ansamblu, mi-a plăcut foarte mult povestea, cu toate că este cutremurător de tristă, are toate ingredientele necesare pentru a-ți capta atenția. În ciuda problemelor apărute și a dezamăgirilor trăite de personaje, cartea este plină de optimism, probabil și datorită finalului.
Jo trăiește de zece ani în New Orleans, în cartierul rău-famat Quarter. A ajuns aici la vârsta de șapte ani ca povară a unei femei ce ar trebui să-i fie mamă, dar numai ca mamă nu se comportă. Loiuse are alte preocupări și priorități, toate în detrimentul educației fiicei sale. Aceasta este doar piatra ce-i stă legată de gât și din cauza căreia visurile ei, ce se învârtesc în jurul mirajului hollywoodian, nu pot deveni realitate.
Știam că nu greșisem cu nimic, dar, din nu știu ce motiv, întotdeauna m-am simțit vinovată.
Adevărul este, de fapt, că Jo, după zece ani trăiți făcând menaj în bordelul în care mama sa își vinde serviciile sau lucrând într-o librărie, în schimbul unei cămăruțe ce reprezintă pentru ea acasă, este mai independentă, mai cerebrală și mai inteligentă decât va fi mama ei vreodată. Dragostea pe care n-o primește de la mama, îi este oferită de alte persoane, unele mai dubioase decât altele, dar toate cu suflet frumos. Fata se descurcă cu ceea ce viața îi oferă și reușește să nu-și piardă stima de sine sau speranța că într-o zi va părăsi acest loc, unde este marginalizată din cauza familiei, primul pas pe lista ei fiind admiterea la un colegiu bun. Tot ceea ce face, comportamentul, acțiunile și visurile ei sunt total opuse celor ce-o caracterizează pe mama ei. Nu vrea să ajungă în aceeași situație, nu îi înțelege deciziile, nu i le acceptă și nu vrea să-i calce pe urme. Cu toate că nu are niciun fel de așteptări, mama reușește s-o dezamăgească constant, dându-i planurile peste cap fără urmă de regret sau mustrare de conștiință.
Își dorește doar un trai normal în care să fie o fată obișnuită. Știe că mediul în care trăiește, familia dezorganizată din care provine, resursele inexistente îi stau împotrivă. Știe că cei din Cartierul Francez sunt priviți cu dezgust și tolerați de cei din Uptown, știe că șansele ei la o situație cât de cât respectabilă în acest oraș sunt imposibile, de aceea tot ce-și dorește este să lase tot în urmă, să scape din acest cerc vicios și s-o ia de la capăt într-un loc în care oamenii să n-o judece din cauza trecutului și a familiei înainte s-o cunoască.
Să vă spui eu ceva de oamenii ăștia bogați din Uptown, copii… Au sufletele goale. Și banii nu pot îndrepta asta, nu, dom’le.
Mi-au plăcut foarte multe personaje care, în ciuda ocupațiilor lor mai puțin respectabile, a educației slabe, a culorii sau a comportamentului aparent dur și egoist, au jucat un rol mult mai decisiv și pozitiv în viața fetei decât mama denaturată. Am empatizat cu multe din trăirile și durerile lor, mi-am simțit inima mică de câteva ori când Jo a luat niște decizii riscante, am dezaprobat-o de alte câteva ori și, la un moment dat, am simțit nevoia să-i dau chiar vreo două palme pentru a-i înfrâna orgoliul și mândria și pentru a o convinge să se bazeze mai tare pe oamenii care o iubesc. Dar i-am înțeles și nevoia de independență și temerile. Oh, și Jesse….nu vă povestesc nimic de adorabilul Jesse, vă las să-l descoperiți singuri.
Un roman ce se citește ușor, cu o poveste simplă, tristă dar plină de speranță, care putea fi exploatată mai bine. Titlul original are o simbolistică aparte ce se leagă foarte bine de tema romanului, dar și de una dintre denumirile sub care este cunoscut orașul, The Big Easy, un oraș al celor ce iubesc viața și o trăiesc fără a ține cont de judecata altora.
Alte recenzii de la Ruta Sepetys:
