O mare de lacrimi, povestea scrisă de regina ficțiunii istorice:
Ce se întâmplă cu poveștile rămase nerostite? Cu suferințele oamenilor prinși într-un război care nu i-a cruțat? Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Prusia Răsăriteană, începe o fugă disperată spre salvare, o mare de oameni și de lacrimi.
În mulțimea de refugiați se regăsesc Emilia, Florian și Joana. Trei tineri proveniți din lumi diferite, dar uniți de același drum periculos și de aceeași dorință: să supraviețuiască.
După ce Florian o scoate pe Emilia dintr-o situație fără ieșire, devenind în ochii ei un adevărat salvator, cavalerul ei, cei doi ajung în grupul de refugiați din care face parte și Joana. Împreună își pun speranțele în aceeași destinație: nava de pasageri Wilhelm Gustloff, care promite scăparea din infern.
Fiecare dintre ei poartă însă răni ascunse. Florian își apără cu înverșunare ghiozdanul, Joana își ascunde vinovățiile adânc în suflet, iar Emilia, deși este doar o copilă, duce cu ea o povară mult prea grea pentru vârsta ei, prinsă într-o fugă periculoasă, însărcinată și abandonată. Într-o lume sfâșiată de război, nimeni nu este cu adevărat ceea ce pare. Drumul îi apropie treptat. În liniștea nopților reci, când frica devine aproape palpabilă, măștile încep să cadă, iar poveștile ies la iveală. Pentru o clipă, speranța pare posibilă. Dar războiul nu iartă. Exact când salvarea pare la îndemână, haosul lovește din plin. Panică, strigăte, oameni disperați care se luptă pentru viață. Nava care trebuia să fie începutul unui nou drum devine scena unei tragedii sfâșietoare.
Pentru că totul a fost și este doar O mare de lacrimi amare.
Opinia mea despre O mare de lacrimi:
Pentru mine, cartea a fost cu adevărat zguduitoare. Cel mai mult m-au impresionat Emilia și Joana, poveștile lor m-au atins profund și mi s-au părut încărcate de o fragilitate dureroasă, dar și de o forță tăcută. Am simțit fiecare teamă a Emiliei și fiecare vină care o apăsa pe Joana, iar multe dintre scene mi-au rămas în suflet în mod iremediabil.
Recunosc că am avut o afinitate pentru Florian, poate pentru că numele lui, la fel ca al fratelui meu, m-a făcut să îl îndrăgesc mai tare. Brutalitatea lui fragilă și înverșunarea sa m-au făcut să îl iubesc! Prin ele am simțit cu adevărat groaza războiului, neputința, dar și acea speranță mică și încăpățânată care refuză să moară.
Cartea este extrem de emoționantă, este acea ficțiune istorică zguduitoare, crudă, care ne arată imaginea unei lumi care nu a fost deloc fictivă, cândva. E una dintre acele lecturi care o ridică pe Ruta Sepetys pe piedestalul reginei ficțiunii istorice! Au fost momente în care am simțit nodul în gât constant, iar spre final nu m-am mai putut abține și am plâns. Mult. Finalul m-a lăsat cu inima grea și cu ochii în lacrimi. Nu mă așteptam la acest deznodământ, dar m-a rupt în bucăți.
Mi-a plăcut enorm modul în care autoarea construiește tensiunea și atașamentul față de personaje. Scrisul ei te face să uiți că citești ficțiune și te aruncă direct în mijlocul tragediei. Pentru că, deși aceste personaje sunt fictive, Joana, Emilia și Florian sunt imaginea oamenilor care s-au luptat cândva pentru a trăi pe Wilhelm Gustloff. Este genul de carte care doare, dar pe care mă bucur enorm că am citit-o,pentru că te face să simți, să conștientizezi trecutul și să nu uiți că cineva a trăit toate aceste lucruri. O mare de lacrimi.
Mulțumesc pentru exemplar, Libris.ro! Vă îndemn și pe voi să îi dați o șansă și să cumpărați cărțile scrise de Ruta. Nu veți regreta!
Alte recenzii de la Ruta Sepetys:
