Parisul personal. Familia din Rivoli 18

În acest ultim volum din Parisul personal în care recunoaștem „memoriile indirecte“ ale lui George Banu, ni se permite o neașteptată călătorie printre figurile pictate ce-i sunt intime și pe care, imaginar, le anima.
Citește tot rezumatul cărții Parisul personal. Familia din Rivoli 18... El și-a constituit în timp o familie aleasă, nu moștenită, familie al cărei arbore genealogic îl desenează progresiv în nouă carte. Privind și citindu-i paginile, pătrundem într-un context de conviețuire cu splendizi protagoniști, veniți din epoci și locuri diverse, din Franța și Italia, de la București și Praga. Amestec de artă și viață, cartea să ne revelează biografia și chipul acestor „actori“ ce se însuflețesc pe zidurile apartamentului său parizian. Ei formează un univers pe care George Banu l-a compus și pe care azi îl dezvăluie. În singurătate, el îi este spectatorul privilegiat, care invită acum la o seducătoare vizită privată. Mihaela Marin, fotografă de excepție, partener fidel, surprinde cu afecțiune personajele din Rivoli 18. De la secretele orașului la darurile primite și familia fictivă – iată etapele Parisului personal, care azi se încheie. Fragment din carte: "3. Fratele îndepărtat și fiul rătăcitor Andrei, personajul, învins și dezabuzat, inapt să confirme speranțele universitare formulate de surorile cehoviene, admite compromisurile căsătoriei cu Natașa, această detestabilă Lady Macbeth de provincie, în timp ce dublul său, refugiat în apartamentul meu parizian, nu și-a asumat până la capăt eșecul și s-a consolat prin artă. El a descoperit amploarea dezastrului și, tragic, disperat, cu adevărat hărțuit de neputință, a căutat să devină pictor. Îl privesc și îl asociez cu Marie-Christine: ea citește în pace, el se confruntă cu pânza și-și caută prin pictură un răspuns pentru viață. Și el îmi întoarce spatele ca Marie-Christine, și el se confruntă cu intensitatea cromatică a roșului, dar, de astă dată, totul atestă persistența unei relații violente cu lumea și artă. Atelierul nu se constituie în spațiu de reconciliere, ci, dimpotrivă, de conflict. De aceea, accesul la opera proiectată i se pare dificil, totuși, șansa de a uita eșecul pe care refuza să-l admită. Andrei, pictor neîmplinit, e varianta rebelă a fratelui cehovian ratat. Dar el s-a salvat pentru că s-a îndepărtat. S-a însingurat. Totul îl înrudește cu Anne, sora cădetă, cititoarea ce se confruntă cu cartea la fel cum el combate paleta! Pe fiul lui Marie-Christine l-am întâlnit undeva, în spate la Moulin Rouge, nu departe de celebrul Lapin agile, unde se reuneau - în Montmartre - Apollinaire și Picasso, dar, mai ales, Utrillo și Suzanne Valadon. Pare să vină și el de altundeva, muzician rătăcit într-un oraș care i-a devenit străin. L-am cumpărat în magazinul unui anticar de pe rue des Martyrs. Am înțeles că nu-l puteam abandona printre obiectele disparate ale micului neguțător instalat în intimitatea cabaretului mitologic al avangardei... mi l-am oferit și, odată pătruns în intimitatea casei, l-am primit ca pe fiul risipitor revenit la ai săi." Citește mai puțin...