Scena lumii reunește eseuri despre evenimente artistice care au marcat îndeosebi lumea Parisului și al căror martor atent a fost George Banu, precum și reflecții inspirate de aventuri personale, de întîlniri esențiale, de spectacole radicale...
Pe Scena lumii descoperim protagoniști și figuranți care, după cum se știe din Antichitate, joacă roluri și-și revelează secretele. De la umbra lui Stalin la incertitudinile lui Obama, desconsiderat prin asemănarea cu Hamlet – o „insultă”! –, descoperim aici societatea spectacolului cu toate contrastele ei. George Banu asociază elogiul artei afirmat explicit și denunțul teatralității cotidian disimulate, căci pe Scena lumii sîntem, alternativ, cînd spectatori, cînd actori. Locul nimănui nu e constant atribuit și a-l găsi e o misiune. Acesta-i orizontul excursiei propuse de autor. Pornind de la aceste afinități elective prezente lunar, timp de cinci ani, în Dilema veche, se desenează caleidoscopic peisajul unei epoci și identitatea unui autor animat de convingerea că azi, mai mult ca oricînd, cultura își are ca rost vindecarea rănilor sufletului. De cîțiva ani, George Banu scrie pentru Dilema veche texte admirabile, în care povestește, comentează, observă faptele culturale ale lumii. O face cu sensibilitate și cunoaștere, cu experiență sapiențială, căci George Banu este un înțelept al teatrului (dacă tot se zice că teatrul este un fel de sectă, atunci trebuie să aibă înțelepții lui!). Vizitează, cu pas melancolic și măsurat, artele vremii, de la cele canonizate la cele mai excentrice, de la cele riguros și costisitor puse la cale la cele întîmplătoare, improvizate. Privește spre politicieni sau spre artiști, spre scriitori sau spre spectatori – nimic nu-i e străin. George Banu ia pulsul spiritual al lumii și dă raportul de gardă, lunar, în Dilema veche, în texte care îmbogățesc cititorul. Strîngerea acestor texte în volum mi se pare necesară. Nu doar pentru valoarea fiecăruia dintre ele, nu doar din respect pentru public, ci și pentru că ele împreună alcătuiesc, ca piesele unui puzzle, o imago mundi, poate, neașteptată. - Sever Voinescu