După poduri și grădini, străzi și teatre, George Banu își continuă călătoria în a doua parte a seriei Parisul personal, trecând de la exteriorul orașului la interiorul „casei cu daruri“, a cărei cartografie afectivă o reconstituie.
Eseu ce aliază cuvintele cu imaginile Mihaelei Marin în numele dorinței de a privi obiectele splendide fixate pe zidurile din jur și totodată de a reînvia amintirea prietenilor care le-au oferit. Aici putem urmări labirintul unei vieți și pătrunde în interiorul unei constelații subiective constituite în timp, grație cadourilor ce evocă ființe și scene intime: un înger baroc rănit și o fotografie metafizică, un Iisus al lui George Apostu și o coroană a lui Aureliu Mânea...peceți al căror secret intim George Banu îl dezvăluie acum formulând totodată și o poetică subtilă a cadourilor. Cadourile afecțiunii. Cadourile inimii. Cadouri a căror prezență de azi salveză trecutul de ieri. Experiența proustiană.
