"„Comicul dă acestei lumi fizionomia și firescul ei”, scrie cel mai de seamă istoric al literaturii italiene despre unul din cei mai mari povestitori ai ei. Putem spune și noi despre povestirile și poveștile lui Ion Creangă.
Cele mai multe seamănă cu niște farse teatrale. Unii au văzut în Soacră cu trei nurori sau în Capră cu trei iezi o anume cruzime a autorului față de personajele lui. Nici vorbă! Trebuie să citim cele două povești în ce au ele jucăuș și gratuit. Creanga însuși ne atrage atenția la finalul celei din urmă asupra acestui fel de a le citi: „și eram și eu acolo de față, și îndată după aceea am încălecat pe-o să […] și unde n-am mai încălecat și pe-o căpsună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună!” Tot o mare și gogonată minciuna este povestea cocoșului înzestrat cu puteri supranaturale din Punguța cu doi bani sau lenea omului din Povestea unui om leneș, care preferă să se lase spânzurat decât să se obosească a mesteca posmagii. „Muieți îs posmagii?”, întreabă el cu tot calmul." - NICOLAE MANOLESCU Cuprins: • Cuvânt-înainte de Nicolae Manolescu • Ion Creanga - extras din Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, de Nicolae Manolescu • Povești: • Prefață la poveștile mele • Soacră cu trei nurori • Capră cu trei iezi • Punguța cu doi bani • Dănilă Prepeleac • Povestea porcului • Povestea lui Stan Pățitul • Povestea lui Harap-Alb • Fața babei și fața moșneagului • Ivan Turbinca • Povestea unui om lenes Fragment din volumul "Harap-Alb. Povesti" de Ion Creangă: ”Atunci Harap-Alb descălecă, și spre mai mare mirarea lui, numai iaca îl întâmpină în pragul ușii cerșetoarea căreia îi dăduse el un ban de pomană, înainte de pornirea lui de acasă. — Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele, că deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om? Află acum că eu sunt sfânta Duminică și știu ce nevoie te-a adus pe la mine. Spanul vrea să-ți răpună capul cu orice chip și de-aceea te-a trimis să-i aduci salați din Grădina Ursului, dar i-or da ele odată pe nas... Rămâi aici în astă-noapte, ca să văd ce-i de făcut. Harap-Alb rămâne bucuros, mulțumind sfintei Duminici pentru bună găzduire și îngrijirea ce are de el. — Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb, zice sfânta Duminică ieșind și lăsându-l în pace să se liniștească. Și cum iese sfânta Duminică afară, odată și pornește desculță prin rouă, de culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fântâna din Grădina Ursului, care fântâna era plină cu apă până la gură. Și mai stând sfânta Duminică oleacă în preajma fântânii, numai iacă ce vede că vine ursul cu o falcă în cer și cu una în pământ, mornăind înfricoșat. Și cum ajunge la fântână, cum începe a bea lacom la apă și a-și linge buzele de dulceață și bunătatea ei. Și mai stă din băut, și iar începe a mornăi; și iar mai bea câte un răstimp, și iar mornăiește, până ce, de la o vreme, încep a-i slăbi puterile și, cuprins de amețeală, pe loc cade jos și adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dânsul. Atunci sfânta Duminică, văzându-l așa, într-o clipă se duce și, deșteptând pe Harap-Alb chiar în miezul nopții, îi zice: — Îmbracă-te iute în pielea cea de urs, care o ai de la tată-tău, apucă pe ici tot înainte, și cum îi ajunge în răscrucile drumului, ai să dai de Grădina Ursului. Atunci săi repede înlăuntru de-ți ia salați într-ales, și câte-i vrea de multe, căci pe urs l-am pus eu la cale. Dar, la toată întâmplarea, de-i vedea și-i vedea că s-a trezit și năvălește la tine, zvârle-i pielea cea de urs și apoi fugi încoace spre mine cât îi putea. Harap-Alb face cum îi zice sfânta Duminică. Și cum ajunge în grădină, odată începe a smulge la salați într-ales și leagă o sarcină mare, mare, cât pe ce să n-o poată ridica în spinare. Și când să iasă cu dânsa din grădină, iacă ursul se trezește, și după dânsul, Gavrile!”