Jocul

La patruzeci și opt de ani, Tim Cranmer pare pregătit să înceapă o viață nouă, departe de culisele războiului rece, în intimitatea unui conac retras și a unei idile cu misterioasă Emma. Însă cine ignoră trecutul e condamnat să-l retrăiască, iar agentul de odinioară își vede amenințată liniștea de nonconformistul universitar Larry Pettifer, un intelectual blazat și dedat crailicului.
Citește tot rezumatul cărții Jocul... Cînd Emma și Larry dispar, Tim pornește într-o căutare haotică și derutantă, care în loc să-l limpezească îl cufundă într-o lume tenebroasă și nesigură, unde trădarea e principiu, iar pistolul lege. Frgament: " Sub ea stătea cuminte splendidă cămașa de noapte din mătase de la White House, de pe Bond Street, pe care i-o pusesem sub pomul de Crăciun, dar pe care n-o îmbrăcase niciodată. în ziua în care mă părăsise Emma, am găsit cămașa înfășurată în hârtia de mătase de la magazin, vârâtă în fundul unui sertar al comodei. Atunci, rolul meu de agent operativ m-a obligat să desfac pachetul și să așez bucata de mătase sub pernă, pentru derutarea adversarului. „Domnișoara Emma a plecat în nord ca să-și asculte muzica în concert, doamna Benbow... Domnișoara Emma se-ntoarce peste câteva zile, doamna Benbow... Mama domnișoarei Emma este îngrozitor de bolnavă, doamna Benbow.. Domnișoara Emma a dat de dracu', doamna Benbow..." Am deschis ușa șifonierului. Toate hainele pe care i le cumpărasem de-a lungul timpului stăteau cuminți pe umerașe, exact așa cum le găsisem în ziua dispariției stăpânei lor: rochii lungi din jerseu sau de mătase, costume de comandă, o capă de hermină pe care refuzase s-o probeze, pantofi de la mari case de modă, curele și poșete de la altele și mai mari. în timp ce le priveam, m-am întrebat cine eram atunci când le-am cumpărat și ce femeie avusesem impresia că îmbrac. A fost doar un vis, mi-am zis. Totuși, de ce să fie nevoit un bărbat să viseze la cine a fost Emma pentru realitatea lui? îi auzeam vocea în întuneric: „Nu sunt o persoană rea, Tim. N-am nevoie să mă schimb și să mă deghizez tot timpul. Mă simt foarte bine așa cum sunt. Pe cuvânt." Pe urmă în urechi mi-a răsunat glasul lui Larry, care mă lua peste picior. „Timbo, tu nu iubești oamenii. Tu îi inventezi. Asta-i treaba lui Dumnezeu, nu a ta." și din nou Emma: „Nu eu am nevoie de o schimbare, ci tu, Tim. Din clipa în care Larry a intrat în grădină, ai înce-put să te porți ca un om hăituit". și iar Larry: „Tu mi-ai furat viața, eu ți-am furat femeia". Am închis șifonierul, mi-am aprins toate luminile din încăpere și am reușit să arunc în jur o privire rapidă, de om pregătit să treacă la acțiune, în cazul observăril unui element ciudat. Dar ochii mei nu au depistat nimic care să trebuiască să fie evitat. Camera era exact așa cum o lăsasem când refăcusem decorul după plecarea Emmei. Birouașul stil Queen Anne, pe care i-l lăcusem cadou de ziua ei de naștere, era, mulțumită eforturilor inele susținute, un model de ordine. Sertarele, perfect aranjate, erau pline cu rechizite noi. Ziarele și sursele stăteau cuminți pe grătarul, acum strălucitor de lustruit, al căminului. Emmei îi plăcea focul la nebunie. Asemenea unei pisici enorme, se întindă în fața flăcărilor, culcată pe-o parte, cu un șold ridicat și cu u n braț adus leneș sub cap. Aceste investigații m-au ajutat să alung o clipă din mine povara care mă apasă. Dacă toți spărgătorii din echipă se îmbulziseră aici Înarmați cu camere de filmat, mănuși de plastic și țăgule pe față, ce altceva ar fi putut să vadă în afară de ceea ce le ară destinat? „Femeia lui Cranmer n-are niciun fel de importanță operativă. Cântă la pian, poartă rochii lungi de mătase și Icrie despre chestii rurale la un birou pentru doamne." Nu știau însă absolut nimic despre dosarele ei cu corespondență, despre hotărârea nepotolită de a vindeca lumea-ntreagă de toate bolile care o macină, despre țăcănitul mașinii de scris electrice la orice oră din zi și din noapte. Deodată, mi s-a făcut o foame de lup. Așa că am dat iama prin frigider, în stilul lui Larry, și am râs fazanul rămas de la o cină plicticoasă pe care o oferisem unor notabilități din sat. Ar mai fi fost și sticla de Pauillac, pe jumătate plină, care aștepta să i le terminată, dar aveam treabă. Mi-am impus să dau drumul la ielevizor ca să urmăresc știrile care însă n-au cuprins nici măcar îm participiu sau un infinitiv despre un profesor dispărut sau despre o compozitoare fugită de la domiciliu. La miezul nopții, .un urcat iar la etaj, am aprins lumina În cabinetul meu de toaletă și, după ce am tras draperiile la ferestre, m-am îmbrăcat cu un pulover închis la culoare, cu pantaloni gri de flanelă și cu expadrile negre. Pe urmă am aprins lumina în baie, ca să poată fi văzută de afară, și am lăsat-o așa vreo zece minute. " Citește mai puțin...