Carte

Dincolo de frontiere

de Andrei Makine

Dincolo de frontiere, Andrei Makine – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Dincolo de frontiere – Andrei Makine

Andrei Makine a dezvăluit, spre stupefacția generală, într-un interviu din 2011 pentru Le Figaro, că sub semnătura scriitorului Gabriel Osmonde se ascunde tot el. Sub propriul nume, încoronat de laurii premiului Goncourt în 1995, a publicat 18 volume, sub cel de-al doilea, doar patru. Romanul Dincolo de frontiere îi aduce pe cei doi între coperțile aceleiași cărți, în care Osmonde devine personaj, mentor spiritual, mag și călător prin interstițiile lumii vizibile. Complexa arhitectură a volumului, sub arcadele căreia se intersectează nu doar măști umane din toate azimuturile, ci și ficțiuni diferite, ne poartă de la Paris la Bruxelles și apoi într-o Abhăzie edenică, unde sîntem pregătiți să înțelegem rosturile celei de-a Treia Nașteri, Alternașterea, adică supraviețuirea dincolo de identitățile noastre, biologică și socială, și chiar „dincolo de dispariția noastră fizică”.   Frontierele despre care vorbește autorul Testamentului francez sînt cele pe care le depășești prin radicalizare, sau prin exil, dar și cele ale romanului. Cine vorbește, de fapt, în această carte? Andrei Makine își pune o mulțime de măști. Dacă Gabriel Osmonde este un nume de împrumut cu care a semnat mai multe romane în urmă cu vreo zece ani, mai ales Alternaștere, deducem că în Dincolo de frontiere există trei voci: Lynden, Osmonde și Makine. Adică un cavaler al Apocalipsei, un scriitor bîntuit de viziuni felliniene și un narator mai rezonabil. Pe cine trebuie să asculți? Acest joc ne conduce la singura întrebare care merită pusă: se poate spune totul prin literatură? Cu-adevărat? În ce măsură o epocă îi permite unui scriitor - Makine, Osmonde, Lynden - să deschidă robinetul temerilor și fantasmelor sale, să elibereze torente de cuvinte, idei, imagini fără să i se reproșeze ca provoacă, pervertește, murdărește? - Le Figaro litteraire   De data aceasta, Andrei Makine nu ne mai ia cu el în călătorie în Siberia, ci împinge tot mai departe limitele noastre psihologice. În Dincolo de frontiere, el pune sub semnul întrebării atît condiția umană, cît și pe cea de scriitor: poate acesta din urmă să scrie totul? Un roman sclipitor și exploziv. - La Voix du Nord

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Dincolo de frontiere?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Dincolo de frontiere și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Dincolo de frontiere

Cine a scris cartea Dincolo de frontiere?

Dincolo de frontiere a fost scrisă de Andrei Makine.

În ce an a apărut Dincolo de frontiere?

Dincolo de frontiere a apărut în anul 2020. Vezi și topul de cărți din 2020.

Câte pagini are Dincolo de frontiere?

Dincolo de frontiere are 256 de pagini.

La ce editură a apărut Dincolo de frontiere?

Dincolo de frontiere a fost publicată la editura POLIROM.

Care este cel mai mic preț pentru Dincolo de frontiere?

Cel mai mic preț găsit acum este 9.99 lei.

Există Dincolo de frontiere în format PDF?

Poți verifica Dincolo de frontiere în format PDF.

Cărți scrise de Andrei Makine

Ai mai jos lista de cărți scrise de Andrei Makine. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.