Pe vremea fluviului Amur

Pe vremea fluviului Amur e un portret al artistului ca tînăr sălbatic, un băiat cu căciula și haina de blană mirosind a fum de cedru. Sensibilitatea literară a acestui roman este rară într-o țară care, în lungii ani de dictatură sovietică, era un simbol al disperării umane. - The New York Times Andrei Makine își începe romanul cu o scenă în care personajele parcă aparțin unei alte lumi: tărîmul albului fără sfîrșit de pe malul fluviului Amur. Un mic sat siberian în care uneori ești silit să ieși dintr-o izbă îngropată în zăpadă săpînd un tunel spre lumină. În aceste locuri peste care domnește tăcerea, viața s-ar putea confunda pur și simplu cu bătăile inimii dacă orice mișcare a sufletului nu ar aduce o revelație. Atunci se naște dorința, din senzualitatea trupurilor, dar și din comuniunea cu natura ce se oferă privirilor. Iubirea are mireasma zăpezilor virgine din inima taigalei. Dintr-odată, totul e bulversat. „Fabulosul nostru Occident” își face simțită prezență prin felurite semne. Mai întîi un tren care trece, miticul Transsiberian. Apoi un film francez, viziune a unei existențe orbitoare, chemare populată de fapte mări și creaturi sublime. Vertijul unei alte istorii născute pe malul fluviului Amur, în anii adolescenței. "Trupul ei, cristal topit și fierbinte pe țeava unui suflător de sticlă… Mă auzi, Utkin? Aceea pe care‑o evoc în discuția noastră nocturnă de peste Atlantic va înflori sub pana ta febrilă. Trupul ei, cristal cu luciu cald de rubin, va deveni mat. Sînii i se vor întări colorindu‑se într‑un roziu lăptos. Pe solduri va avea un roi de alunițe –urmele degetelor tale nerăbdătoare... Vorbește despre ea, Utkin!" Pentru mine, Rusia e ca o iubită de altădată. Am în minte o imagine a ei, a felului în care arată și a ceea ce însemna pentru mine și mi-e teamă să distrug această Rusie din lăuntrul meu. - Andrei Makine Traducere din limba franceză de Emanoil Marcu