Fratii Karamazov Vol.1+2

… un autor a cărui compasiune creștinească se îndreaptă mai degrabă spre suferința umană,  păcat, viciu, spre profunzimile desfrâului și crimei decât spre noblețea trupului și sufletului. - Thomas Mann Frații Karamazov este cel mai puternic roman al lui Dostoievski și aici trebuie căutat geniul său.  Mi s-a părut că există în această operă o relație mai profundă cu Shakespeare decât a lăsat critica să se înțeleagă. - Harold Bloom Carte recomandată de George Banu în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".     Fragment din roman:       “Mitea își continuă mărturisirile ceva mai temperat, deși se vedea clar că își dă toată silința să nu omită cumva vreun amănunt. Povesti cum sărise peste gard în grădina tatălui său, cum se apropiase tiptil de casă și tot ce se întâmplase apoi sub fereastră. Clar și răspicat, ca și când ar fi căutat să cizeleze fiecare cuvânt în parte, zugrăvi sentimentele pe care le încercase în clipele acelea când ardea de nerăbdare să afle dacă Grușenka era sau nu înăuntru. I se păru curios că atât procurorul, cât și judecătorul de instrucție îl ascultau de astă dată cu un aer cât se poate de rezervat, uitându-se la el cu niște priviri înghețate și învrednicindu-se rareori să-i pună câte o întrebare. Mitea nu izbutea să descifreze nimic pe figurile lor. „S-au supărat, se simt jigniți probabil, dracu' să-i pieptene!" își spuse el. Când le destăinui cum îi trecuse prin gând, în cele din urmă, să recurgă la semnalul prin care bătrânul urma să fie anunțat în cazul când ar fi venit Grușenka, nici procurorul, nici judecătorul nu acordară vreo atenție cuvântului semnal, ca și cum nici nu l-ar fi auzit. Lipsa lor de curiozitate avu darul să-l intrige pe Mitea. Ajunse, în sfârșit, la momentul când îl  văzuse pe taică-său aplecându-se pe fereastră și când, învolburat de o ură năprasnică, smucise pișălogul din buzunar. Mitea făcu o pauză și, cum ședea așa, privind din profil peretele din fața lui, își dădea seama că-n vremea asta cei doi anchetatori îl sorbeau din ochi.     - Și atunci, zise judecătorul, ai scos arma și... Și pe urmă ce s-a mai întâmplat?     - Pe urmă ? Pe urmă l-am ucis... I-am dat una cu pisălogul în tâmplă și i-am spart capul... Asta ar fi versiunea dumneavoastră! izbucni el, scăpărând fulgere de indignare din ochi. Mânia ce se stinsese o clipă în sufletul lui se dezlănțui de astă dată cu o forță nestăvilită."