Oameni sarmani

    Oameni sărmani i-a adus autorului faima, a creat o impresie remarcabilă despre talentul lui și a stârnit mari speranțe […]. Romanul acesta are toate trăsăturile unei opere de debut – vie, pasionată, plină de avânt. De aici lungimile și prolixitatea pe alocuri […]. Dar toate acestea sunt răscumpărate de adevărul uimitor cu care este redată realitatea, de măiestria cu care sunt înfățișate caracterele și – lucru care, după părerea noastră, reprezintă ingredientul principal în talentul domnului Dostoievski, originalitatea lui – de înțelegerea profundă și de recrearea artistică, în sensul deplin al acestui cuvânt, a laturii tragice a vieții - V.G. BELINSKI Autor recomandat de George Banu în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".      Fragment din roman:       “La început, până ce ne-am obișnuit cu noul loc de ședere, și eu, și mama simțeam acolo un ciudat sentiment de jenă, ba chiar un fel de teamă. Anna Fiodorovna sălășluia într-o casă proprie de pe Linia a Șasea. Clădirea avea în total cinci odăi curate. În trei din ele locuia gazda noastră împreună cu verișoara mea Sașa — o copilă orfană și de mamă, și de tată, care creștea sub ocrotirea ei. Apoi, într-o cameră ne aciuam noi și, în sfârșit, alături, în ultima încăpere, ședea cu chirie un student sărac, Pokrovski. Anna Fiodorovna trăia foarte bine, mai bine chiar de cum ne putuserăm noi închipui, însă atât situația materială, cât și preocupările ei erau învăluite de mister. Mereu zoriță, mereu năpădită de treburi, plecă de acasă de câteva ori pe zi, fie pe jos, fie cu trăsura, dar ce anume făcea, care griji, care interese o frământau nu puteam să înțeleg în ruptul capului. Avea cunoștințe multe, de toată mâna. O vizitau musafiri cu duiumul, Dumnezeu știe ce fel de oameni, întotdeauna cu afaceri de tot soiul și doar pentru câteva clipe. Era destul să sune clopoțelul de la intrare, că mama se grăbea să mă ducă în odăița noastră. Pentru asta Anna Fiodorovna se supără pe ea nevoie mare și una-două ne tot aruncă în obraz că, pasămite, prea suntem mândre, prea ne ținem cu nasul pe sus fără nici un temei, noi, niște coate-goale, și, când se pornea, nu se mai potolea ceasuri de-a rândul. Pe atunci nu puteam pricepe de ce ne mustră mereu că suntem prea mândre, tot așa cum abia astăzi înțeleg, sau cel puțin bănuiesc, din care cauza mama a stat atâta timp în cumpănă până să ne mutăm cu traiul acolo. Anna Fiodorovna era o femeie rea și ne chinuia fără încetare. Nici până acum nu mă pot dumiri pentru ce a insistat să ne mutăm la ea."