Cînd este amenințată, existența se arată în toată goliciunea ei și ne frapează prin extrema simplitate a mecanicii sale. De-a lungul ceasurilor de carceră, am descoperit aceste mecanisme fruste: frică anulează orice pretinsă complexitate psihică, apoi setea și foamea alungă frică, rămîne aiuritoarea banalitate a morții, dar acest frison al spiritului devine repede ridicol în comparație cu micile umilințe trupești… în sfîrșit vine dezgustul față de sine, față de acea mică sferă a existenței care se credea prețioasă, pentru că era unică, și care ajunge să se spargă printre atîtea alte bășici de tot felul. Traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu Fragment din romanul "Iubirea omenească" de Andrei Makine "...Cu mulți ani mai târziu, naivitatea întrebării avea să-i revină în minte, iar el avea să-și spună că acea refiecție de adolescent despre revoluție și dragoste nu era chiar atât de tâmpită. Pentru că la ce servesc tresăltările eliberatoare dacă nu ne schimbă radical modul de a ne înțelege și a ne iubi semenii ? Avea să-și dea seama că, de la noaptea aceea cu lună plină, dragostea devenise pentru el un criteriu secret de judecare a oricărei activități umane pe acest pământ. Elias a crezut la început că era vorba de un hoț: în ceața primelor ore ale dimineții, un om s-a strecurat pe lângă coliba vecină, a împins discret ușa, apoi a ieșit și s-a privit în dreptunghiul oglinzii fixate de pervaz. Și-a netezit pieptănătura, și-a aranjat gulerul vestonului, s-a întors... Elias l-a recunoscut pe tatăl său. I s-a părut mic ("E din cauză că am crescut", și-a spus el) și îmbrăcat cu acea elegantă de cocoș pe care o afișează unii militari. Uniforma era prea strâmtă, prea încărcată de buzunare și nasturi. Semăna cu... un ofițer portughez! Elias s-a îndepărtat de fereastră, sperând să șteargă prin cuvinte acea penibilă primă impresie. Avea atâtea să-i povestească acestui om.Voia să-i vorbească despre maică-sa în închisoarea din Dondo. O femeie invizibilă, pierdută în mulțimea de prizonieri. Și apoi smulsă din masa aceea umană, o umbră mută întinsă în baraca lor, pe malul râului Cuanza. Și, sub pielea ei pământie, strălucirea albă a claviculei fracturate."
