Toată lumea da vina pe jucăușul terrier Bob pentru accidentul în care stăpâna sa, Emily Arundell, a căzut pe scări, fiind la un pas de moarte. Însă cu cât se gândește mai mult la obiceiurile câinelui ei și la împrejurările în care s-a lovit, cu atât bătrâna și bogata doamnă este mai convinsă că una dintre rudele sale a încercat să o omoare. Pentru a apăra onoarea familiei, este nevoie de un detectiv priceput și extrem de discret, așa că domnișoara Arundell îi scrie lui Hercule Poirot ca să-i ceară ajutorul. Chiar dacă scrisoarea ajunge cu două luni întârziere la el, Poirot se va strădui să respecte ultima dorință a clientei sale. Fragment din cartea "Martorul mut" de Agatha Christie "Charles luă teancul și număra banii. Rânji și luă trei hârtii de câte o liră și una de zece șilingi. Le puse în buzunar. Așeză cu grijă restul bancnotelor în sertarul în care le găsise. - Bună idee, Bob, zise el. Unchiul Charles va fi în stare să-și acopere cheltuielile. Câțiva bani gheață pică bine întotdeauna. Bob scoase un lătrat slab, de reproș, când Charles închise sertarul. - Îmi pare rău, bătrâne, se scuză Charles și deschise următorul sertar; mingea lui Bob era în colțul acestuia, iar Charles o luă. Gata! Distrează-te cu ea! Bob prinse mingea, ieși alergând din încăpere și de pe scări se auzi bump, bump, bump. Charles ieși în grădină. Era o dimineață frumoasă, însorită, și o mireasmă de liliac plutea în aer. Domnișoara Arundell îl avea alături pe doctorul Tanios. Acesta vorbea despre avantajele învățământului englezesc pentru copii - un învățământ bun spunând cât de rău îi părea că nu-și permitea un asemenea lux pentru copiii săi. Charles zâmbi răutăcios și mulțumit. Se alătură conversației, îndreptând-o cu măiestrie în cu totul altă direcție. Emily Arundell îi zâmbi destul de binevoitoare. Charles presupuse că o amuză tactica lui și că-l încuraja, subtil. Charles deveni binedispus. Poate că, la urma urmei, înainte să plece... Charles era un optimist incurabil. Doctorul Donaldson veni cu mașina după Theresa, în după-amiaza aceea, și o duse la Worthem Abbey, unul dintre locurile deosebit de frumoase din zonă. Se plimbară prin pădure, îndepărtându-se de Abbey. Acolo, Rex Donaldson îi povesti pe larg Theresei despre teoriile lui și despre unele dintre experimentele sale recente. Tânăra nu înțelese mare lucru, dar ascultă ca vrăjită, spunându-și în gând: „Cât de deștept e Rex, și cât de adorabil!" Logodnicul ei se opri și zise, cu oarecare îndoială: -Theresa, mi-e teamă că toată chestia asta te plictisește."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Martorul mut?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Martorul mut și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.