Toată lumea da vina pe jucăușul terrier Bob pentru accidentul în care stăpâna sa, Emily Arundell, a căzut pe scări, fiind la un pas de moarte. Însă cu cât se gândește mai mult la obiceiurile câinelui ei și la împrejurările în care s-a lovit, cu atât bătrâna și bogata doamnă este mai convinsă că una dintre rudele sale a încercat să o omoare. Pentru a apăra onoarea familiei, este nevoie de un detectiv priceput și extrem de discret, așa că domnișoara Arundell îi scrie lui Hercule Poirot ca să-i ceară ajutorul. Chiar dacă scrisoarea ajunge cu două luni întârziere la el, Poirot se va strădui să respecte ultima dorință a clientei sale. Fragment din cartea "Martorul mut" de Agatha Christie "Charles luă teancul și număra banii. Rânji și luă trei hârtii de câte o liră și una de zece șilingi. Le puse în buzunar. Așeză cu grijă restul bancnotelor în sertarul în care le găsise. - Bună idee, Bob, zise el. Unchiul Charles va fi în stare să-și acopere cheltuielile. Câțiva bani gheață pică bine întotdeauna. Bob scoase un lătrat slab, de reproș, când Charles închise sertarul. - Îmi pare rău, bătrâne, se scuză Charles și deschise următorul sertar; mingea lui Bob era în colțul acestuia, iar Charles o luă. Gata! Distrează-te cu ea! Bob prinse mingea, ieși alergând din încăpere și de pe scări se auzi bump, bump, bump. Charles ieși în grădină. Era o dimineață frumoasă, însorită, și o mireasmă de liliac plutea în aer. Domnișoara Arundell îl avea alături pe doctorul Tanios. Acesta vorbea despre avantajele învățământului englezesc pentru copii - un învățământ bun spunând cât de rău îi părea că nu-și permitea un asemenea lux pentru copiii săi. Charles zâmbi răutăcios și mulțumit. Se alătură conversației, îndreptând-o cu măiestrie în cu totul altă direcție. Emily Arundell îi zâmbi destul de binevoitoare. Charles presupuse că o amuză tactica lui și că-l încuraja, subtil. Charles deveni binedispus. Poate că, la urma urmei, înainte să plece... Charles era un optimist incurabil. Doctorul Donaldson veni cu mașina după Theresa, în după-amiaza aceea, și o duse la Worthem Abbey, unul dintre locurile deosebit de frumoase din zonă. Se plimbară prin pădure, îndepărtându-se de Abbey. Acolo, Rex Donaldson îi povesti pe larg Theresei despre teoriile lui și despre unele dintre experimentele sale recente. Tânăra nu înțelese mare lucru, dar ascultă ca vrăjită, spunându-și în gând: „Cât de deștept e Rex, și cât de adorabil!" Logodnicul ei se opri și zise, cu oarecare îndoială: -Theresa, mi-e teamă că toată chestia asta te plictisește."
