De la autorul Trilogiei Secolului În 1866, tragedia lovește exclusivista școala Windfield. Un tânăr elev se îneacă într-un accident straniu, în care sunt implicați mai mulți tineri. Întâmplarea și urmările ei reprezintă factorul declanșator al unei serii de trădări și crime care se întind pe trei decenii și afectează numeroase destine. Purtându-l pe cititor din cluburile exclusiviste și bordelurile care dau viața celor mai întunecate fantezii din înalta societate londoneză, până în sălile de bal strălucitoare și opulente și în birourile lambrisate cu mahon ale marilor afaceriști ai lumii, Ken Follett creează printr-o gamă uluitoare de contraste un roman al unei familii dezbinate de pofte carnale și unite de o moștenire comună, într-o lume în care lăcomia, hrănită de adevărul șocant al morții unui băiat, trebuie oprită, altminteri visurile nu doar ale unui om, ci ale unei națiuni vor fi sortite pieirii... O intrigă fără cusur, care te ține în suspans. - The New York Times Veți întoarce cu nerăbdare fiecare pagină. - Los Angeles Times O avere periculoasă este un thriller istoric, care a reușit să mă captiveze de la prima pagină. - Chicago Tribune Fragment din romanul "O avere periculoasă" de Ken Follett: "Aristocrații considerau în general că este josnic să vorbești despre bani, dar această societate nu avea astfel de inhibiții, și la urechile lui Micky ajungea mereu cuvântul „crah”. În ziare era uneori scris „krach", pentru că începuse în Austria. Prețul acțiunilor era în scădere și dobânzile creșteau, după cum spunea Edward, care începuse nu demult să lucreze la banca familiei. Unii oameni erau îngrijorați, dar familia Pilaster era încredințată că Londra n-avea să fie trasă în jos de Viena. Micky îl conduse pe Papă pe terasa pavată, unde se aflau bănci de lemn așezate în umbră dată de marchizele dungate. Îl găsiră acolo pe bătrânul Seth, care stătea cu un pled pe genunchi, în ciuda vremii calde de primăvară. Era slăbit de o boală fără nume și arătă fragil ca o coajă de ou, dar avea nasul familiei Pilaster, o lamă lată și încovoiată, care-i dădea un aspect aprig. O invitată își revărsă asupra bătrânului opiniile sale: - Ce păcat că nu sunteți destul de întremat ca să participați la recepția regală, domnule Pilaster! Micky i-ar fi putut zice femeii ca acesta clar era lucrul cel mai nepotrivit pe care i l-ar fi putut spune cuiva din neamul Pilaster. - Ba dimpotrivă, protesta Seth, mă bucur că am o scuxză. Nu văd de ce ar trebui să fac plecăciuni în fața unor oameni care n-au câștigat un bănuț în viața lor! - Dar Prințul de Wales - așa o onoare! Seth n-avea chef să fie contrazis - ca de obicei, de altfel - așa că spuse: - Domnișoară, numele Pilaster este o garanție recunoscută pentru afaceri cinstite în colțuri ale pământului în care lumea nici măcar n-a auzit de Prințul de Wales. - Dar domnule Pilaster, aproape că păreți a dezaproba familia regală! insistă femeia pe un ton glumeț forțat. Seth nu fusese glumeț în șaptezeci de ani. - Dezaprob trândăvia, spuse el. Biblia spune: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce". Apostolul Pavel a scris asta, în Epistola a Două către Tesalonicieni, capitolul al treilea, versetul zece, și a omis în mod manifest să precizeze cum că regii ar reprezenta vreo excepție de la regulă. Femeia se retrase încurcată. Reținându-și râsul, Micky spuse: - Domnule Pilaster, dați-mi voie să vi-l prezint pe tata, Senor Carlos Miranda, care a venit din Cordoba pentru o vizită. Seth dădu mâna cu Papă: - Aa! Din Cordoba? Banca mea are un sediu în Palmă, capitala durnneavoastră. - Vizitez capitala foarte rar, spuse Papa. Am un ranch în provincia Sântămăria. - Deci sunteți în afacerile cu carne de viță. - Da. - Interesați-vă de refrigerare. Papa rămase nedumerit. Micky îi explică: - S-a inventat o mașină care păstrează carnea rece. Dacă se găsește o soluție pentru a instala mașinile acestea pe vapoare, vom putea trimite carne proaspătă în toată lumea fără s-o mai săram. Papa se încruntă: - Asta ar putea fi foarte rău pentru noi - am o fabrică mare de saramură. - Demolați-o. Intrați în afacerile cu refrigerarea. Lui Papă nu-i plăceau oamenii care-i spuneau ce să facă, Micky începu să se neliniștească.”
